Young Doctors of Romania

Constantinescu Elena-Codruța

Medic Rezident la Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova

Specializarea Medicină de Familie

Aud constant: “Medicină de familie, dar de ce ți-ai ales specialitatea asta? Tu chiar vrei să faci asta?” 

Este una din specialitățile care se iau cu note mici, împreună cu chirurgiile, urgențele și “în vremea mea” acum 3 ani și terapia intensivă. Cu un an înaintea mea un tip și-a luat ATI cu 530 de puncte. Nu mai zic nimic. Deci rezidențiatul oricine ar spune orice, nu este un examen de netrecut și de nedovedit. Câteva luni și poți lua 700-800 de puncte cu ușurință. Dacă vrei să fii puțin maniac ca mine înveți puțin mai mult. Dar dacă ești chiar total pe lângă o să iei 500 de puncte. Nu-mi pare rău de acești oameni. Este doar un examen în care ți se testează puterea ta de a memora, de a nu te plictisi, de a îndura și atât. Dacă nici pentru cel mai important examen din viața ta, unde îți alegi specialitatea nu depui un pic de efort, atunci nu meriți să fii aici. Am prieteni buni care au luat un punctaj foarte jos și le-am spus “Ți-o meriți și ți-ai făcut-o cu mâna ta”.

Pot spune că medicina de familie nu se compară cu nicio altă specialitate. De ce? Pentru că tu te duci să zicem la un cardiolog, îți tratează boala de inimă, dar nu se mai uită ce alte boli mai ai, dacă tu ai bani să îți iei medicamentele pe care ți le-a prescris, situația pe care o are pacientul în familie, poate are angină pectorală pentru că s-a certat cu soțul și are probleme acasă. Asta face medicina de familie. Pe lângă că îți tratează boala sau motivul pentru care te duci la cabinet, te ia în toată integritatea ta, în tot contextul tău social, economic, familial. Te privește pe tine ca și persoană, nu doar ca pacient. 

Am avut două momente în facultate când chiar am vrut să renunț la medicină. Mi le aduc aminte “crystal clear”. În anul III și în anul IV. În rezidențiat însă, doar gânduri pasagere când vezi locul în care lucrezi, că uneori nu ai nici măcar recipiente de recoltat la urgență. Specificul specialității mele este că am fost în toate secțiile posibile. Sunt aproape de final mai am doar câteva. Am trecut prin toate specialitățile și secțiile. Este o lipsă cruntă de materiale în spital. Nu ai nici măcar investigații la îndemână. Tu înveți teoretic, înveți de toate, ai o listă întreagă și ai la dispoziție 5 analize. De asta mi-am și ales medicina de familie, să nu lucrez în spital. Cu toate astea sunt chiar sunt unul dintre puținii oameni care nu au spun niciodată că vrea să plece din România. Eu zic că mai trebuie să rămână oameni și pe aici. E greu. E din ce în ce mai greu. Te lovești de foarte multe. Dar mai trebuie să rămână și oameni.

Poziția 25 (913/935 puncte) – Concursul național de rezidențiat 2016

Young Doctors Of Romania Session 1

Stratan Laurențiu
Medic Rezident anul IV la Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”
Specializarea Boli Infecțioase

În primul an de facultate visam momentul în care urma să intru în sala de operație pentru prima dată (ca mulți alți colegi, de altfel). Nu concepeam să fac altceva. Când mă gândesc la scenariile pe care le făceam atunci, încă simt o oarecare nostalgie amuzantă, dacă se poate spune așa. Pe măsură ce au trecut anii, am văzut că realitatea e diferită față de ceea ce îmi imaginam. Că nu există pricepere fără pasiune, iar că pasiunea fără pricepere e un joc de cărți pe care îl pornești cu o mână proastă. Iar în chirurgie pierzi dacă plusezi cu o mână proastă. Am dat examenul de Rezidențiat și am ales Boli Infecțioase. Gradul de dificultate al acestui concurs crește invers proporțional cu timpul și atenția pe care le investești, în consecință pe al meu mi l-am făcut destul de dificil . Totuși, perioada scurtă în care m-am pregătit pentru acest concurs a fost una de care, paradoxal, îmi voi aminti mereu cu plăcere, datorită unor prieteni buni care m-au menținut motivat.

Bolile Infecțioase – un domeniu care mă surprinde mereu și care îmi întreține curiozitatea. Aici înveți să interacționezi cu oamenii, dar și cu alte organisme vii. Înveți că fiecare tip de bacterie are o “înfățișare” aparte, o poveste proprie, preferințe, puncte forte, dar și puncte slabe. Că rujeola poate să omoare un adult, iar vaccinurile previn boli înfiorătoare pe care poate doar unii străbunici le-au văzut în realitate. Că antibioticele sunt unele dintre resursele cele mai de preț pe care cercetarea științifică ni le-a oferit. Din păcate, vedem și bacterii extrem de rezistente, la care nu avem soluții terapeutice clare. Nu acordăm antibioticelor respectul cuvenit. Într-o confruntare cu un inamic mult mai numeros și care evoluează permanent, riscăm să pierdem cele mai eficiente arme pe care le avem la dispoziție, iar România a devenit un front extrem de periculos. Front de pe care mulți tineri colegi pleacă, nemulțumiți de condițiile din spitale, de corupție, de nivelul de educație al populației și de atitudinea “generalilor”.

Young Doctors of Romania session 2

Benchea Iulia Bianca

Medic Rezident anul IV la Spitalul Clinic Județean de Urgentă Sibiu

Specializarea Cardiologie

În timpul facultății am fost axată pe Ginecologie, nu pe Cardiologie. Făceam practică și gărzi acolo și mă vedeam făcând asta pentru tot restul vieții. Însă povestea cu specializarea mea începe din anul 4, când am avut norocul să fac stagiile de Cardiologie cu șeful de secție. De la el a pornit totul. Apoi, înainte de examenul de rezidențiat, când învățam, am avut surpriza ca mulți colegi să vină la mine să le explic capitolul de Cardiologie. Chit că era considerat printre cele mai grele, mie mi s-a părut cel mai ușor. Cu cât se apropia examenul, cu cât auzeam mai mult întrebarea “de ce nu te duci pe Cardiologie?”. În final asta s-a și întâmplat. Când m-am trezit cu nota la rezidențiat, care mi-a permis să iau ce voiam eu, am zis “De ce nu Cardio?”.  A fost un feeling de moment pe care l-am avut, dar care s-a confirmat a fi o chestie foarte benefică pentru mine.

Când vine vorba de Cardiologie, în primul an ești cam în ceață, până îți clarifici un pic lucrurile e destul de greu, fiecare lucru e dificil, inclusiv un EKG. Aici la Sibiu, fiind un centru mic, nu avem acces la multe lucruri, mai ales la supraspecializări în Cardiologie. În schimb, chestia asta se poate rezolva foarte simplu: eu am aplicat pentru o bursă la Societatea Europeană de Aritmologie și surprinzător am primit bursa respectivă, la Institutul Cardiovascular Paris Sud. A fost cea mai faină chestie ce mi s-a întâmplat. M-am dus într-un centru în care se fac de toate și unde era o foarte mare ușurință în a trata pacientul. Automat când vezi așa ceva, îți intră în reflex și în momentul în care te întorci să îți fie foarte ușor să te orientezi când ai în față diverși pacienți.

În studenție, orice bursă sau schimb de experiență te ajută să te descurci, să fii capabil să dezvolți niște relații cu oameni pe care abia îi cunoști, te ajută să vezi și altceva, te ajută din toate punctele de vedere. La fel și plecatul la congrese, și nu doar ca participant pasiv, mai ales activ. Când am fost în stagiu la Paris, mi s-a propus să rămân acolo și poarta a fost deschisă, dar cred că și la noi se poate. În centrul nostru, suntem o mână de oameni tineri, care urmează să se specializeze, și care în viitor am putea să facem noi să se întâmplă așa ceva în centrele mari.

Young Doctors Of Romania Session 3

Mihai Rădulescu

Medic Rezident anul II la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

Specializarea Ortopedie-Traumatologie

Se întâmpla să am în jur de 6 ani când am avut prima fractură, iar până la 10 ani, am mai „căpătat” alte trei, așa că pot spune că am căutat în viață să fiu mai aproape de Ortopedie. Pe parcursul facultății am trecut prin diverse stări și preferințe, dar mi-am dat seama că înclin oricum spre ceva chirurgical. Folosirea bisturiului tot timpul mi s-a părut extrem de interesantă și, mai ales, „challenging”. În final, am rămas cu două opțiuni: Chirurgia plastică și Orto. Am ales Orto.

Cred că am făcut o alegere bună prin a rămâne la rezidențiat în Brașov. Un centru mic, cu puțini rezidenți, îți oferă mai multe oportunități pentru a pune mâna direct la treabă, iar asta poate însemna că acumulezi mai multă experiență. Cel puțin așa e în cazul Ortopediei. Sigur, m-am întrebat deseori dacă rezidențiatul nu poate reprezenta un dezavantaj într-un centru mic. Adevărul e că sunt câteva aspecte destul de frustrante, căci există o diferență destul de mare când vine vorba despre resursele alocate, aparatură și alte materiale; astfel, avem uneori cazuri complexe care pot fi mai bine gestionate în centrele mari. Dar având în vedere că tot sistemul medical românesc este bolnav, recunosc că mai degrabă m-am întrebat dacă merită să rămân și să profesez în țară…

Am avut oportunitatea de a pleca în Varșovia de două ori, prima ocazie fiind în timpul facultății, când am plecat pentru un semestru în anul V, iar a doua a fost în timpul rezidențiatului, când am participat în programul „Erasmus pentru absolvenți”. Fără doar și poate, cele 8 luni petrecute în total în Polonia au reprezentat cele mai interesante momente din punct de vedere profesional. Se simte că sunt est-europeni, dar totuși sunt cu mult peste noi, totul plecând de la organizarea și respectul pe care îl au de oferit. Am învățat enorm acolo și pot spune că experiența aceasta m-a ajutat să mă întorc mai entuziasmat, mai motivat în a pune umărul la treabă și a contribui la tratarea sistemului nostru. Dacă ar fi să-i dau un sfat lui Mihai din timpul facultății chiar l-aș bate la cap să plece mai mult pe „dincolo”. Experiențele de acest gen ne ajută să ne dăm seama cum ar trebui să fie anumite lucruri (sau cum să nu fie) și ce avem de făcut de acum înainte.

Young Doctors Of Romania Session 4

László Alma

Medic Rezident anul I la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad

Specializarea Psihiatrie

La începutul anului VI am auzit un citat potrivit: “Examenul de rezidențiat este un examen de dedicație. Fiecare dintre noi poate alege efortul depus, în funcție de ce își propune pentru viitor.” Sunt de acord și este foarte adevărat. Dar lucrul pe care poate nu ți-l spune nimeni la început este că rezidențiatul al 2-lea (sau chiar și al 3-lea) a devenit metoda de supraviețuire pentru cei care doresc să rămână în țară și eventual în orașele universitare favorite. Iar noi toți concurăm în același examen național. Nu zic că este greșit, dar ca proaspăt absolvent de pe băncile facultății s-ar putea să fi surprins de acest lucru, dacă nu ai stat prea mult să cercetezi următorii pași, fiind preocupat să termini cu succes cei șase ani de Medicină.

Am fost fascinată de oameni și de mintea umană înainte să aleg Medicina, iar pe parcursul facultății m-am îndrăgostit de multe specialități pe care mă vedeam în stare să le fac în momentele respective. La sfârșitul anului V am avut o mică criză existențială, având prea multe opțiuni care mi-au plăcut pe lista mea. În facultate materiile ne plac și în funcție de cadrele didactice pe care le avem, dar e bine să luăm în considerare în momentul alegerii unei specialități și stilul de viață pe care îl implică. După modulul de Psihiatrie mi s-a confirmat simpatia inițială și într-un final am ales să fac această specializare.

Am primit reacții amestecate pentru alegerea mea, pentru că bolile mintale fac parte încă din subiectele stigmatizate. Din păcate oamenii evită să ceară ajutor de frica pierderii unui status social, iar lipsa de informație medicală, precum și condițiile din Spitalele de Psihiatrie contribuie la perpetuarea acestor prejudecăți. Eu îmi doresc o țară unde discursul narativ să fie orientat înspre prevenție și reabilitare în general și unde sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică. Mai avem drum lung de parcurs până să ajungem acolo, dar mă bucură faptul că din ce în ce mai mulți colegi aleg la rezidențiat psihiatria ca primă opțiune.

Consider că am făcut alegerea potrivită să îmi urmez specialitatea într-un centru mic. Atmosfera de lucru este bună, colectivul nostru este deschis și unit, iar faptul că avem mult de lucru ne oferă mult mai multe oportunități de învățare. În ceea ce privește curricula de rezidențiat, rotația pe Secția de Psihiatrie este la fel de importantă pentru alte specialități, așa cum noi ne bazăm pe rotația de Interne și Neurologie pentru aprofundarea diagnosticelor diferențiale și tratamentul comorbidităților. Cred cu sinceritate că este loc pentru îmbunătățirea comunicării între specialități pentru binele pacienților noștri.

Young Doctors Of Romania Session 5

Vesa Alexandra

Medic Rezident anul II la Spitalul Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu” Oradea

Specializarea Anatomie patologică 

“ Dar nu ți-e groaza?” – o întrebare cu care mă confrunt des când oamenii mă intreaba ce fel de medic sunt. Groază nu, frică nici vorbă. Sunt medic rezident în specializarea anatomie patologică şi sunt mândră de acest lucru. Am ales cu inima în timpul sesiunii de alegere după examenul de rezidenţiat si nu regret decizia luată. 

De ce anatomie patologică? E simplu. 

Visul meu când eram copil era să devin un mare arheolog, să caut mumii şi comori…după un timp am zis că atâta căldură/ nisip/ scorpioni nu sunt pentru mine. Şi am decis să îmbrăţişez ramura medicală. Prietenii/ familia mă intrebau ce doctor o să fiu când o sa fiu mare iar eu răspundeam senin “ cel care lucreaza cu morţi”. 

Pariurile erau evident împotriva mea şi toată lumea era convinsă că o să renunţ la acest gând, mai ales când o să văd autopsii. Greşit! După participarea la prima autopsie am zis da asta e…ca apoi în anul 3 să aflu că la anatomie patologică nu numai că sunt autopsii dar se lucreaza şi cu microscop. JACKPOT! Au trecut încet anii facultăţii, am trecut şi de marele hop numit “rezi” şi iata-mă acum aici în anul doi de rezidenţiat.

Deşi multi o cataloghează drept o specializare murdară sau “cei care stau la subsol”, anatomia patologică este una foarte frumoasă prin complexitatea ei, practica medicală a acesteia este dedicată studiului general al bolii și a proceselor sale, precum și a diagnosticului specific al bolii, deoarece anatomo-patologii investighează indicii asupra bolilor și leziunilor prin examinarea organelor, țesuturilor şi celulelor. 

Cu toţii ştim semnele şi simptomele unei boli dar altfel e când vezi efectele acestei boli asupra organelor. La microscop la început toate par la fel, multe puncte albastre într-o mare roz. Însă cu timpul acumulezi informaţii si ajungi să fii cel mai bun prieten cu maestrul microscop. Cunoaşterea modificărilor macroscopice, dar mai ales a celor microscopice reprezintă cheia unui diagnostic histopatologic corect.

Young Doctors Of Romania Session 6

Neacșu Andreea

Medic Rezident anul I la Spitalul Județean de Urgență, Oradea

Specializarea O.R.L. 

Am terminat Facultatea de Medicină în anul 2018, am susținut examenul de rezidențiat în același an. Examenul de rezidențiat nu a presupus nimic altceva decât ceea mă așteptam. Un examen destul de greu, ce presupune cunoașterea detaliilor, dar care nu valorifică adevăratele cunoștințe acumulate în cei 6 ani de facultate. 

În primii cinci ani de facultate eram absolut convinsă că sunt făcută să fac Chirurgie generală. Cu trecerea timpului am realizat că această ramură este una dificilă, medicii rezidenți trebuie să stea în spital mult mai mult decât este necesar pe alte specialități. Această ramură a medicinei te face cumva dependent de posturile disponibile din sistemul de stat, în privat fiind prea puține locuri libere. În schimb, O.R.L. are multe avantaje: parte chirurgicală (chirurgie minim-invazivă), după terminarea rezidențiatului, dacă nu găsești post în spital, poți să lucrezi în policlinică, poți să te angajezi în privat sau chiar să îți deschizi propriul cabinet. 

Următorul pas în carieră mea este să mă înscriu la doctorat. Ca doctorand ai oportunitatea să te angajezi cu jumătate de normă în cadrul Facultății de Medicină, ca și asistent universitar și cu jumătate de normă la spitalul de stat. Astfel îmi pot asigura postul. Rezidențiatul e o perioadă frumoasă din viață, lucrezi mult și înveți și mai mult!

Young Doctors Of Romania Session 7

Cum am devenit dermatolog? Sau mai bine zis: cum poate un mare iubitor de medicină de urgență să devină dermatolog? Deși sunt o sentimentală, spun că nu e întotdeauna rău să mergi cu capul înainte și cu sentimentele pe urmă.

Sunt rezidentă în specialitatea dermato-venerologie, în centrul universitar Timișoara, de aproape 3 ani. Sentimentul pe care îl trăiesc astăzi, gândindu-mă la începutul acestui drum, mă surprinde, deoarece este o combinație între melancolie și mulțumire, greu de descris corect în cuvinte.

Am petrecut anii de studenție la Cluj-Napoca și au fost niște ani minunați! Am avut alături colegi buni, apoi prieteni, am avut profesori valoroși și multă voie bună. În anul 2, atunci când entuziasmul era la cotele lui maxime, am aplicat la cursurile de formare pentru paramedici. Ceea ce la început părea captivant, dar greu de adeverit, a devenit o mare pasiune. Am descoperit cu această ocazie că am o oarecare afinitate pentru manevrele medicale, lucru care s-a îmbunătățit odată cu practicarea lor. Astfel, mi-am dat seama că îmi doresc să urmez o specialitate care să implice și activitate practică. Nu știam care va fi aceea, dar totuși nu credeam să existe altceva în afară de medicina de urgență care să îmi poată aduce atâta satisfacție profesională.

A venit și anul 6 cu dermatologia, o specialitate pe care o disprețuisem pe tot parcursul facultății, crezând că presupune ceva destul de plictisitor și că este practicată de oameni nu foarte serioși… Nu mică mi-a fost surprinderea când mi-am dat seama că, de fapt, la dermatologie se întamplă lucruri interesante, că nu e atat de simplă precum pare și că oamenii ce lucrează în acest domeniu sunt, de fapt, printre cei mai serioși profesori și asistenți din facultate. În plus, parcă îmi și plăcea să învăț materia!

Și totuși, nu a fost niciodată între specialitățile pentru care aș fi optat.

O schimbare de domiciliu a familiei a influențat decisiv planurile de după examenul de rezidențiat. M-am mutat la Timișoara cu mult sacrificiu interior, deoarece am lăsat în urmă colegi, prieteni și planuri de viitor. Am venit într-un loc nou, fără cunoștințe, fără prieteni și cu o perspectivă de viitor încețoșată. Dar iată că speranța nu s-a lasat mult așteptată, deoarece am cunoscut o persoană care m-a luat de mână și mi-a arătat drumul; un om bun și doritor de a dărui sprijin și cunoaștere. Este medicul care ulterior mă va călăuzi spre o direcție cu totul neașteptată, dermatologia. Am intrat în acest domeniu surâzand timid de ironia soartei, dar am descoperit că e o specialitate în care nu te poți plictisi. Diversitatea afecțiunilor și faptul că sunt expuse vederii a făcut ca lucrurile să devină în scurt timp chiar palpitante. Am descoperit că implică multă activitate practică, nu doar cerebrală – exact ceea ce căutam. Iar pentru a vira complet, la 180 grade, situația, în colectivul acestei clinici am cunoscut pe cei care îmi sunt acum buni prieteni și care mai departe au devenit sprijin în profesie și în viață. Din fosta studentă iubitoare de medicină de urgență am devenit medic rezident dermatolog, mulțumită și recunoscătoare pentru șansa de care am avut parte!

Young Doctors of Romania Session 8

Popa Mădălina

Medic rezident Anul II la Centrul de Oncologie Oradea

Specializarea Oncologie

Fiecărui student din anul 6 i se pune întrebarea: „ Ce specialitate dorești sa alegi?„ Eu am știut din anul 5, când am început să studiem această ramură a medicinei și când trecând prin saloane, am văzut chipuri deznădăjduite și pline de resemnare, de capitulare în bătălia cu moartea.

Mulți cunoscuți, prieteni și chiar apropiați de-ai mei, mi-au spus că este o specialitate este una „fără satisfacție profesională, în care nu o sa ai niciodată satisfacția că pacientul s-a făcut bine”. Ei, nu este așa! Atunci când pe un chip obosit de o luptă nedreaptă și inegală cu boala, reușești să așezi un zâmbet și în ochii uscați de lacrimi o sclipire, pe buzele ferecate de durere un cuvânt de speranță, toată zbaterea ta a avut rost. Atunci simți împlinirea ca medic, știi că străduința ta a dat roade și se stârnește în tine o dorință de a contribui, cu toată știința și puterile tale la descoperirea „elixirului” care îți va permite să-i spui pacientului: „V-ați vindecat!” Speranță spun unii, credință spun eu, și multă muncă, foarte multă.

Studenților din anul 6 le-aș transmite atât: alegeți ce vă place să vă simțiți împliniți profesional, nu fugiți neapărat către nume „sonore și la modă” și să nu uitați că în orice ați face să primeze omul suferind. Și da, atunci veți devenii medicii care vor onora această meserie

.

Young Doctors of Romania Session 9

Mircea Maghiar

Medic Rezident anul II la Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea

Specializarea Chirurgie Generală

Încă de pe băncile facultăţii, chiar înainte de facultate, am avut cumva pseudo-impresia că doctor „adevărat” înseamnă chirurgie sau orice bazat pe ramuri chirurgicale. În studenţie oscilam pentru alegerea rezidenţiatului între chirurgie generală şi chirurgie plastică şi reconstructivă. În funcţie de punctajul obţinut la examen, am ales chirurgia generală și nu îmi pare rău. 

Pentru că îmi iubesc ţara, am decis să încep rezidenţiatul acasă, în România, dar cu dorinţa de a profita de anii rezidenţiatului pentru a acumula experienţă cât mai vastă atât în ţară, cât şi peste hotare. Tocmai de aceea când s-a ivit ocazia de a pleca la un stagiu în străinatate am zis „DA!” din prima. Recent m-am întors de la un stagiu de pregătire în Franţa, unde am avut multe de învăţat. În primul rând, acolo eşti singur când vine vorba de gărzi. Tu decizi dacă se face internarea sau dacă trebuie operat pacientul, iar a doua zi la raport trebuie să îţi asumi şi să îţi justifici decizia. În general, chirurgul şef vine doar în momentul în care este certă operaţia pacientului respectiv. Te responsabilizează foarte mult! Din prima zi în care am ajuns, am intrat în sala de operaţii, iar două săptămâni mai tarziu am început gărzile. Primul şi cel mai mare impediment de care m-am lovit a fost necunoaşterea limbii franceze. Tehnicalităţile limbii le-am învăţat cu ajutorul unei cărţi de specialitate, iar mai departe procesul de învăţare a fost unul natural, deci frica unei limbi străine nu ar trebui să oprească pe nimeni. Într-adevăr, este istovitor la început, dar te obişnuieşti pe parcurs şi deşi este o metodă cam dură de învăţat, nu regret deloc.

Ce aş schimba în sistemul medical? Aş sugera o digitalizare a părţii birocratice, să existe o bază de date a fişelor pacienţilor. În alte țări există deja implementată această idee şi sunt de părere că ar putea eficientiza cu mult şi sistemul nostru medical (am văzut practic în Franţa cât de mult ajută).

Nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi, dar ceva ce recomand tuturor studenților ar fi să facă voluntariat în asociaţiile, organizaţiile sau societăţile centrelor în care studiază. O lungă perioadă a studenţiei am petrecut-o în A.S.M.O. (Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea). Am avut parte de multe momente memorabile, am format conexiuni strânse cu colegi din facultate şi nu numai. Merită pe deplin să fructificaţi această oportunitate!

Young Doctors of Romania Session 10

Florin Mihai Rădulescu

Medic Rezident anul II la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie”, București

Specializarea Pediatrie

Încă din copilărie am vrut sa fiu ”dotol de copii”. Însă unul din motivele principale pentru care am ales ramura aceasta sunt medicii pediatrii alături de care am lucrat atunci când eram rezident într-o altă specializare. De asemenea, cred că Dumnezeu mi-a dat un magnetism pentru cei mici, unul reciproc. Atunci când îmi vine în față un copil, citesc în ochii lui un întreg viitor, aflat într-un moment de răscruce. Prin grija mea, îl pot face să treacă de acest “hop”. Asta mi-au insuflat actualii mei mentori, care merită toată admirația. Oricărui ucenic îi trebuie cel puțin un mentor.

Este important și cu ce gând pleci de la început. Totdeauna am simțit că asta îmi doresc să fac toată viața. Am renunțat după un an la o altă facultate, tocmai pentru că nu mă pot simți împlinit nicăieri altundeva decât aici. Acest lucru asta m-a făcut să trec și peste momentul în care, pentru o fracțiune de secundă am vrut să renunț. Atunci când, în anul 5, mi-am pierdut tatăl m-am gândit pentru un moment că asta e un drum prea mare pentru un ”eu” atât de mic. Însă mi-am amintit că ”pe vise nu se pune praful”. Cu susținerea familiei și a câtorva prieteni am mers mai departe.

Mi-am dat seama că asta este ceea ce vreau să fac toată viața după ce am tratat o micuță, iar aceasta a ținut să mă îmbrățișeze. Mi-a fost clar că aici îmi e locul. Cea mai grea decizie a fost atunci când, aflându-mă într-o altă unitate medicală, am solicitat celor de acolo să-mi dea o ambulanță pentru a transporta micuța pacientă care respira greu la spitalul meu. Ne-a fost pusă la dispoziție o ambulanță autohtonă. A fost sugestia mea, acceptată de medicul ei curant. M-am simțit prima dată complet responsabil.

Peste zece ani cred că mă voi bucura de toată munca și ambiția investite în profesia mea (și de proprii mei copii). Poate voi mai face o supraspecializare pediatrică. Cel mai frumos lucru în meseria mea este zâmbetul micuțului care pleacă acasă alături de o familie liniștită. Mulțumesc!

Young Doctors of Romania Session 11

Andrada Gabriela Chira

Medic Rezident anul I la Spitalul Clinic Municipal Oradea

Specializarea Psihiatrie

Fiecare dintre noi ne dorim să ajungem medici cu adevărat profesioniști si dedicați. Dar până acolo e un drum lung absolut firesc. Terminăm facultatea și începem să ne punem o grămada de întrebări. Din păcate nu vă pot răspunde la aceste întrebări, nu vă faceți iluzii! De ce? Pentru că fiecare om este diferit, fiecare dintre noi avem propriul țel și propria metodă de învățat.

Vreau doar să vă spun povestea mea. Examenul de rezidențiat este primul examen cu adevărat serios și important din cariera noastră. Nu este deloc ușor, mai ales că materia este foarte multă, iar compendiile vă pot da bătăi de cap când vine vorba de găsirea unui fir logic in informațiile descrise. Secretul reușitei mele la acest examen au fost GRILELE. Ziua, noaptea, în autobuz, în mașină, în parc, în sălile de așteptare… peste tot! Evident făceam acest lucru în paralel cu citirea materiei. Nu poți face grile, dacă nu ai citit cel puțin de 2 ori compendiile. O să fie un haos total în mintea ta și o să intri în panică în ultimele săptămâni dacă te bazezi doar pe grile. Plus că, grilele de la examen sunt la prima vedere. Eu am reușit să parcurg materia de 5 ori într-o perioadă de 4 luni. Deci, se poate! Asta nu înseamnă că trebuie să vă izolați de civilizație în acest timp! Și timpul liber e la fel de important pentru că vă ajută să sedimentați informația! Știu că în teorie sună așa simplu… dar în realitate intervin o grămadă de factori de care trebuie sa țineți cont: nu am chef azi, sunt prea obosită, sunt bolnavă, mi-e foame, m-a chemat mătușa în vizită, am o zi de naștere, sâmbăta viitoare trebuie să mă duc la nuntă, m-a sunat un prieten că are nevoie de ajutor etc. Nu uitați, toți acești factori vă reduc timpul de învățat! Așa că, organizați-vă “învățatul” în așa fel încât să țineți cont de evenimentele de zi cu zi.

În ceea ce privește alegerea specialității, pot spune că e la fel de dificil, asta daca nu ai nicio idee ce ți se potrivește sau ce ți-ar plăcea să faci în continuare. Dacă nu ai măcar un top 3, atunci ia o foaie și un pix și apucă-te de scris. Studiază fiecare specialitate în parte și vezi unde te regăsești cel mai mult. Nimeni nu îți poate spune ce e mai bine pentru tine, doar tu! Orice v-ați dori, luptați cu toate armele pentru că examenul de rezidențiat este un concurs și poate distruge multe vise pentru o diferență de doar 1 punct.

Ca și încheiere, vreau să vă spun că am făcut cea mai bună alegere și nu regret nicio secundă! Pentru mine “Psihiatria’ este cea mai fascinantă ramură a medicinii, este o hartă inexactă a labirintului minții. Când spunem medic psihiatru, adesea reacțiile sunt “aaaa, de ăla de nebuni?” (într-adevăr, o garda la spitalul de psihiatrie întrece uneori imaginația). Aceste afirmații le auzim frecvent din cauza unor idei preconcepute ale oamenilor. Nu vă lăsați influențați! Însă nu uitați că fiecare meserie are avantaje și dezavantaje. Nu contează ce meserie ai, important este să fii cel mai bun!

Young Doctors of Romania Session 12

Andreea Delia Crețu 

Medic Rezident anul I, București 

Specializarea Medicină de Urgență

M-am hotărât să devin medic încă din copilărie, în ciuda micilor revolte adolescentine. Prima zi de facultate a fost cea mai complicată experiență pe care am trăit-o până în acel moment. Eram într-o lume nouă și nu aveam nici cea mai mică idee la ce să mă aștept. Dar a trecut extrem de repede, iar după acea zi timpul nu a stat în loc nicio secundă. Cei 6 ani au trecut ca vântul.

Medicina de urgență a devenit marea mea iubire în anul I când am cunoscut-o pe holurile și în cămăruțele unei Unități de Primiri Urgențe din București. Atunci am știut că este vocația mea. Din acel moment și până în momentul repartiției la rezidențiat mulți oameni au încercat să mă convingă să aleg altceva, dar nimeni nu a reușit. Din contră, asta m-a motivat și mai tare să îmi urmez visele.

Prima gardă ca medic a fost cumplită. M-am întrebat de zeci de ori când am ajuns acasă dacă nu cumva am făcut o mare greșeală, dar zâmbetul de mulțumire de pe fața pacienților atunci cand pleacă bine din Camera de Gardă este adevăratul motiv pentru care nu aș renunța niciodată la această specializare. În esență, scopul medicului este acela de a ajuta pacientul, fie cu un tratament, fie doar cu o mângâiere și o vorbă bună atunci când tratamentul devine ineficient.

Young Doctors of Romania Session 13

Andrada-Larisa Deac

Medic rezident anul III la Institutul Oncologic „Prof.Dr.Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca

Specializarea Oncologie Medicală

De ce am ales medicina?

Începând din clasele școlii generale am fost atrasă de biologie și chimie și drept urmare prima opțiune la admiterea la liceu a fost profilul de științe ale naturii. Pe parcursul liceului afinitatea pentru disciplinele de mai sus a crescut și alegerea de a face medicină părea una normală. Am fost admisă la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, până când realitatea laboratoarelor de anatomie și volumul de studiu m-a lovit. Anul I de studiu a fost unul greu, în prima sesiune mă întrebam zilnic de ce am vrut medicină, dar am răzbit și am ajuns în anul II. Începând din anul II, adaptarea a fost ajutată de activitatea de voluntariat din cadrul Organizației Studenților Mediciniști din Cluj (OSM Cluj). Activitatea de voluntariat a fost departe de unele păreri din jurul meu, că m-ar distrage de la învățat. Implicarea în OSM Cluj și în FASMR, m-a dezvoltat atât pe plan personal cât și pe plan profesional și o recomand fiecărui student medicinist.

Generația mea a prins schimbarea tematicii de rezidențiat și toată povestea legată de această schimbare. Ce sfat am pentru cei care se pregătesc pentru acest examen? Să își dea toată silința și să muncească pentru a obține un punctaj care să le permită să își aleagă specialitatea dorită.

De ce am ales oncologia?

Alegerea specialității de oncologie medicală m-a surprins chiar și pe mine. Din anul IV, după ce am avut modulul de gastroenterologie am susținut că mi-am găsit specializarea potrivită. Pe perioada de vară mi-am făcut practica pe gastroenterologie, specializare pe care am abordat-o și la licență. 

De ce nu am ales gastroenterologia? 

Pentru că în anul VI am mers la un workshop de endoscopie care m-a făcut să îmi dau seama că, deși îmi place patologia și partea clinică, nu mă vedeam făcând partea intervențională.

Oncologia, a fost dintotdeauna un gând ascuns și pe măsură ce se apropia examenul de rezidențiat reorientarea spre oncologie prindea avânt. La rezidențiat am obținut un punctaj care îmi permitea să aleg orice specialitate și instinctiv am ales oncologie medicală cu pregătirea în Cluj. Ca rezident pe oncologie, la început, viața nu e roz. Dezavantajul curiculei de rezidențiat este că primii 2 ani jumătate de rezidențiat sunt module și abia în anul 3 ajungi să faci oncologie. Trebuie să recunosc, nu o dată m-am gândit că mai bine alegeam gastroenterologia, dar am trecut de module și începând cu acest an am intrat „în pâine”. Deși ar părea o specialitate care te solicită mult din punct de vedere psihic, unde impactul diagnosticului de cancer, vrând sau nevrând, poate afecta și medicul, este o specialitate care îți oferă satisfacții extraordinare, o specialitate în care impredictibilitatea cancerului nu te lasă să te plictisești și zilnic ai parte de noi provocări.

Dacă recomand oncologia ca specialitate? 

Da, răspunsul este da. Este printre puținele specializări cu progrese remarcabile în ultimii ani, unde noi terapii sunt aprobate în fiecare an, iar rezultatele de azi în urmă cu 10-15 ani erau de neimaginat. Viitoarelor generații de medici le doresc să fie inspirați când își aleg specialitatea și să nu uite că cel mai important în profesia de medic este să fii om și „primum non nocere” ar trebui să fie ghidul și conduita oricărui medic.

Young Doctors of Romania Session 14

Tudor Enache

Medic rezident la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”

Specializarea Chirugie Pediatrică

Din perspectiva specialității, pentru mine alegerea acesteia a fost tranșată devreme în studenție. Chiar înainte de a începe facultatea am fost atras de medicina de urgență, mai ales de gândul că trebuie să acționezi rapid în situații de criză și să fii primul care dă piept cu pacientul critic. Am început facultatea, și în ciuda sfaturilor că îmi voi schimba dorința, nu am dat curs acestora, iar prima vacanță de vară ca student mi-am petrecut-o în UPU a 2 mari spitale de urgență din București. Am învățat enorm de multe de la medici de diferite specialități, de la asistenți și de la infiermieri și totodată am aflat pe pielea mea că turele de UPU sunt obositoare și agitate. Consider că pentru un student de anul I practica de vară într-o UPU este cea mai potrivită. În anul II de studenție, după o discuție amicală cu un medic rezident de chirurgie generală, am acceptat ideea de alternativă la ceea ce îmi doream dinainte de facultate. Am decis să încerc o specialitate chirurgicală și anume chirurgie pediatrică. Îmi plăcea găndul de a lucra cu copiii, așa că iată-mă ajuns pe secția de chirurgie pediatrică unde am participat la activitatea de pe secție, dar și din sala de operații. Pot spune că am fost ireversibil deturnat de la calea mea inițială și mi-am spus că asta vreau să fac de acum încolo. Și așa a fost. Au urmat multe zile și gărzi petrecute pe secție alături de mentorii mei, alături de care lucrez și astăzi. Resimt o satisfacție aparte când lucrez cu copiii, iar o îmbrățișare la final de consultație reprezintă o bucurie enormă, în ciuda programului încărcat și a orelor suplimentare petrecute la spital. 

În ceea ce privește examenul de rezidențiat, consider că indiferent ce specialitate dorești să îți alegi, un punctaj bun este un atuu. Materia este foarte multă, iar examenul evaluează capacitatea de memorare. Nu există rețeta perfectă pentru o notă mare, fiecare având propriul ritm de asimilare și metodele proprii de a învăța. Eu unul am asimilat cel mai mult după finalizarea cursurilor din anul 6, cand am putut să mă dedic întru totul celor 2 compendii.

În încheiere aș dori să las câteva gânduri pentru studenții mediciniști:

1.      Ca să vă fie mai ușor pentru alegerea specialității încercați să participați la activitatea de pe secție/din gardă la cât mai multe specialități, inclusiv la cele pe care le veți parcurge în anii mari. Nu vă orientați doar după activitatea ca student din timpul orelor căci din perspectiva medicului rezident lucrurile pot sta altfel.

2.      Apucați-vă din vreme de învățat pentru examenul de rezidențiat pentru a avea suficient timp să vă dați seama cum trebuie să înveți ca să fii eficient.

3.      Faceți voluntariat! Indiferent de domeniu sau organizație. Veți avea perspective diferite și veți căpăta abilități noi, utile în viața de zi cu zi.

Young Doctors of Romania Session 15

Eugenia Roza

Medic specialist (2019) la Spitalul Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu”, București

Specializarea Neurologie Pediatrică

Anii de rezidențiat au fost frumoși tare. Am învățat multe, dar mai ales pentru că am avut norocul să fiu într-o echipă deosebită de tot ce am văzut până atunci. Cum am ajuns acolo? Mâna destinului. Neurologia pediatrică nu a fost visul meu de o viață, însă știam că vreau să lucrez cu copiii. M-am aflat în situația în care nu știam, fiind în fața ecranului, ce voi alege. Așa că am ascultat-o pe mama, medic pediatru (și modelul meu în viață) și am ales neurologia de copii. Inițial, după emoția alegerii am avut îndoieli care însă s-au spulberat în clipa în care am pășit în secția de Neurologie Pediatrică a Spitalului Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” și am fost primită cu o îmbrățișare de către șeful secției, Doamna Dr. Teleanu Raluca, care mi-a fost îndrumător și mentor, și este în continuare.

Alături de echipa secției am învățat ce înseamnă de fapt meseria aceasta – dăruire, atenție la detalii, tenacitate și dorința de a evolua dincolo de zona de confort și mai ales să îmi pese de pacienți. Nu pot spune că nu este greu, însă provocările de zi cu zi te împing tot înainte, chiar dacă uneori mai pășești și în spate.

Cazurile sunt foarte variate și foarte interesante, întrucât în neurologia pediatrică lucrurile se mișcă într-un ritm rapid, iar din ce în ce mai multe patologii depășesc paragrafele lor din marile tratate. Ce ne întreabă frecvent studenții noștri – cum faceți față la atât de multă tristețe? Ei bine, familiile pe care le întâlnim sunt frecvent exemple de stăruință, curaj și sunt nucleul echipei multidisciplinare de care au nevoie acești copii de cele mai multe ori. Astfel, nu te poți simți decât inspirat, recunoscător că îi cunoști și pui tristețea exact cum o fac și ei, în planul doi, pe primul plan fiind binele copilului pe care îl aveți în grijă împreună. Și, în plus, zâmbetul copiilor nu poate fi trist niciodată.

Aș mai alege acum, după rezidențiat, neurologia pediatrică? Cu siguranță, DA. Sfatul meu este să vă ascultați instinctul (sau mama) și să dați ce aveți mai bun celor din jur – pacienți și colegi.

Young Doctors of Romania Session 16

Covaciu Alexandru

Medic Rezident Anul II la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

Specializarea Cardiologie

De ce am ales medicina? Mereu am avut în cap ideea de a deveni medic, dar m-am decis în clasa a XII-a. Provenind dintr-o familie de medici, încă de când eram mic mi-am petrecut mult timp în spital după școală. Îmi amintesc cu o oarecare nostalgie cum îmi făceam temele ajutat de asistentele de pe secție. Când am ajuns la facultate, din anul I mi-am dat seama că medicina este pentru mine, dar am avut o nesiguranță că voi putea face ceva vreodată. Am avut momente când am vrut să renunț. Examenul de anatomie nu se compara la acel moment cu nimic din ce trecusem în trecut. Înainte de ziua examenului mi-am aruncat toate conspectele prin cameră complet descurajat. Totuși acum sunt aici. 

Auzeam la întâlnirile mamei despre infarct miocardic, insuficiență cardiacă, eram curios și îmi doream să înteleg despre ce se vorbește. Probabil în luarea decizei asta a fost un factor important. Cardiologia este o specializare cu o gamă largă de posibilități și supraspecializări. Îmi amintesc o întâmplare amuzantă din clasa a II-a care are legătură cu cardiologia. Ne punea la clasă să desenăm forme geometrice, colegii mei aveau rigle normale, colorate, transparente, numai eu eram mai special, desenam formele geometrice cu o riglă de ECG.

În privința examenului de rezidențiat pot să spun că materia nu a fost dificilă, problema este stresul. Poți să îl dai de câte ori vrei, dar este foarte important acel start, să îți începi rezidențiatul imediat ce ai terminat facultatea. Rutina învățatului, pregătirea constantă și recapitularea interminabilă pentru că te gândești că nu ai reținut o noțiune, plus presiunea de a lua o notă care să îți permită să îți alegi ceea ce vrei te obosește. Nu este un examen de știință. Este un examen de rezistență. Dar capacitatea de a memora îl face un examen veritabil. Iar asta este o caracteristică importantă pentru un medic. În această meserie întâlnești situații care se repetă. Sfatul meu pentru colegii mai mici este să nu stea închiși în casă și să învețe în fiecare clipă a zilei, luați-vă timp pentru voi 2-3 zile pe săptămană în care să vă distanțați de presiunea examenului, pentru că astfel este posibil să clacați exact când este cel mai important să vă păstrați concentrați.

Începutul rezidențiatului a fost o altă probă peste care a trebuit să trec la fel ca orice medic. Prima săptămână de rezidențiat a fost ceva total nou pentru mine, impactul de a fi numit “domnul doctor” de către pacienți, aparținători și personalul medical este mare având în vedere că mă simțeam ca o “găină fără cap“. Atunci mi-am dat seama și că moartea este la orice pas. Mi-am dat seama că trebuie să învăț constant și să stăpânesc foarte bine ce am învățat, să nu existe zi în care să plec de la spital fără să fi învățat ceva.

Ca un sfat pentru colegii mai mici… Trebuie să vă gândiți că în următorii 40 de ani o să faceți ceea ce v-ați ales la rezidențiat și tocmai de asta să vă orientați către ceva ce vă face fericiți, în momentul în care vă treziți dimineața să mergeți la spital, să mergeți cu plăcere. Să vă păstrați mereu starea asta chiar dacă o să vă moară pacienții sau o să întâmpinați situații dificile. O să lucrați într-un colectiv, fiți prieteni și păstrați o relație bună între voi pentru că un loc de muncă fericit vă împlinește și pe voi.

Young Doctors of Romania Session 17

Oxana-Mădălina Grosu

Medic rezident anul V la Spitalul Clinic Județean de Urgențe “Sf. Spiridon” Iași Specializarea Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă

În viață, sunt câteva momente când trebuie să ai un pic de noroc, un pic de intuiție și oameni dragi lângă tine care să te sprijine în deciziile luate. Nu cred că la 18 ani știam cu o claritate și o precizie de necontestat ce vreau să fac pentru restul vieții și, mai ales, nu înțelegeam cu adevărat că a-ți alege meseria de medic înseamnă să îți asumi o viață în care fiecare nouă zi vine cu o nouă provocare.

Neavând exemple în familie, nu m-am gândit, ba chiar am respins ideea de a urma Facultatea de Medicină. Îmi aduc aminte foarte clar momentul în care am decis să devin medic, fiind un moment de o intensitate emoțională mare. Sora mea a suferit un accident când aveam 17 ani și atunci a fost click-ul când am realizat că aș vrea să fac parte din prima linie atunci când se va întâmpla ceva cu cineva drag.

În general, nu sunt persoana care să renunțe la jumătatea drumului. Din contră, sunt foarte hotărâtă și, câteodată, incredibil de încăpățânată. Cu toate acestea, a fost un moment în care am vrut să renunț. Eram la jumătatea anului 2 de facultate și am luat decizia bruscă și de neclintit (tipică mie) de a mă opri. După tot scandalul asumat cu tata, mama a fost omul care m-a făcut să îmi schimb viziunea. Pe românește, a fost incredibil de șireată: mi-a sugerat să merg în continuare la cursuri și stagii pentru a mă menține activă, urmând ca în vară să dau admitere la o altă facultate. Relaxându-mă, am început să observ și soluții la problemele care mi se păreau de neîndurat și am realizat că nimic nu este imposibil dacă îți dorești ceva, iar de atunci nu m-am mai oprit.

Am știut că vreau să fac Chirurgie Plastică înca din anul III, în urma stagiilor de Arsuri. Am mai fost întrebată de ce, dar nu am un răspuns rațional și bine argumentat. A fost pur și simplu momentul în care am știut că asta vreau să fac și, deși am făcut gărzi peste tot și am încercat să descopăr fiecare ramură, pentru mine examenul de Rezidențiat a fost de fapt un examen de admitere în Chirurgie Plastică. Probabil din acest motiv, perioada rezidențiatului pentru mine nu a fost o perioadă în care să mă plâng sau să mă gândesc vreodată să renunț, ci a fost perioada în care am investit tot timpul și toți banii de care am dispus în mine și în educația mea.

Sunt sigură că nu voi regreta niciodată ce am ales, iar dacă voi alege să mai urmez o a doua specializare va fi pentru a o completa pe prima. Bineînțeles, am avut norocul, șansa de a avea un mentor extraordinar, Dna. Dr. Mihaela Perțea, omul, chirurgul și prietenul care m-a învățat tot ce știu și care mereu m-a împins să îmi depășesc limitele și să devin o versiune mai bună a mea în mod constant.

‘Ce ai schimba la sistemul românesc de sănătate?’ Aș investi cât mai mult în oameni, iar aici nu mă refer doar la medici și nici la salarii. Am avut ocazia să urmez un stagiu în Elveția. Pe lângă tot ceea ce știm că are străinătatea (aparatură, materiale, imagistică etc), ceea ce mi-a plăcut enorm a fost starea de spirit a chirurgilor după raport și vizită: ‘Let’s have some fun today in the OR’. Oamenii care vin la muncă cu zâmbetul pe buze, oamenii care se simt apreciați pentru ceea ce fac sunt acei oameni care mereu vor dori să evolueze, să învețe și să investească mai mult și sunt cei care vor avea cele mai bune rezultate.

Young Doctors of Romania Session 18

Salmen Teodor

Medic Rezident anul I la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. Nicolae Paulescu”

Specializarea Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice

Alegerile profesiei și ale specialității au stat, în cazul meu, sub semnul provocării – pe de o parte să urmez o profesie dintr-un domeniu complementar profilului real din liceu, iar, mai apoi, să aleg o specialitate ofertantă, dar despre care nu știam multe lucruri din timpul stagiului scurt din facultate.

Încă din primul an de facultate mi-am dat seama că făcusem alegerea inspirată, care – în ciuda multiplelor momente de dezamăgire și piedici, a rămas neclintită și mi-a conferit numeroase satisfacții.

Mai mult, toate piedicile întâlnite pe parcurs, cât și provocarea reprezentată de sistemul medical care se află într-un impas – atât ca organizare cât și ca percepere din partea pacienților și a celorlați actori implicați, nu au făcut decât să mă motiveze să rămân să profesez în țară și să mă străduiesc să las o cât de mică îmbunătățire – atât în practica clinică, cât și în cea științifică.

În continuare, cred că viitorul va fi reprezentat de schimbare, adusă de noile generații, care își vor pune amprenta printr-o nouă abordare sintetizată de comunicare, de adaptabilitate și de meritocrație.

Despre specialitate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, pot spune că este o specialitate complexă care nu tratează doar glicemia, ci care tratează pacientul ca întreg și care, mai mult, se remarcă prin componenta de nutriție medicală – prima cărămidă din oricare recomandare medicală, care conține ”Optimizarea stilului de viață”.

Young Doctors of Romania Session 19

Cătălin Furculescu

Medic rezident anul III la Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie

Specializarea Medicină Fizică și de Reabilitare

În decursul anilor de studiu am oscilat între diverse potențiale specialități pe care aș fi dorit să le urmez, la început primând chirurgia, fiind cea mai la modă alegere printre colegii de anul întâi. Am trecut ulterior prin diverse etape în care, în funcție de experiențele avute la stagii sau în practică, am vrut să fac radiologie, psihiatrie sau hematologie. După examenul de rezidențiat, mi-am filtrat variantele posibile și am ales Medicina Fizică și de Reabilitare, o specialitate de nișă, pe care eu am perceput-o ca pe un liant între pacient și societate, fiind un element important în creșterea calității vieții unui bolnav cronic dizabilitat. Pe lângă medic, este de o importanță la fel de mare echipa care se ocupă de pacienți, alcătuită din kinetoterapeut, ergoterapeut, fizioterapeut, maseur, psiholog, logoped; pentru atingerea potențialului maxim de reabilitare este nevoie ca echipa să funționeze ca un întreg. 

Rezidențiatul în această specialitate se întinde pe parcursul a cinci ani în care aproximativ două treimi sunt dedicate exclusiv medicinei de reabilitare, incluzând aici și un stagiu de reabilitare pediatrică.  Restul stagiilor sunt dedicate atât unor specialități chirurgicale (chirurgie plastică, neurochirurgie, ortopedie), dar și medicale, acestea din urmă fiind preponderente (cardiologie, medicină sportivă, reumatologie, pneumologie, neurologie, geriatrie). Pe lângă aceste stagii, se adaugă și cele de explorări funcționale precum radiologie, ecografie musculoscheletală, EEG sau EMG.  Principalul inconvenient ar fi acela că ceilalți colegi de pe alte specialități nu sunt conștienți de rolul reabilitării și omit să îndrume pacienții către noi sau, în cazuri izolate, își asumă ei această responsabilitate fără a avea expertiza necesară. 

Deși încă este o specialitate mică, oarecum nișată, asta și din cauza handicapului tehnic pe care îl are față de centrele din țările occidentale, sper ca acest decalaj să se reducă în următorii ani și să se alinieze la nivelul acestora. 

Young Doctors of Romania Session 20

Cristian Toma

Medic rezident la Spitalul Clinic “Prof.Dr.Th.Burghele”, București

Specializarea Urologie

Încă din anii de studenție am înțeles că sunt atras de chirurgie și de abordul minim invaziv, cunoscut și sub numele de Keyhole Surgery. Cum îți dai seama ce te atrage și către ce ești înclinat? Încerci! Le recomand studenților care citesc acest mesaj să încerce TOT ceea ce îi tentează, deoarece de cele mai multe ori imaginile pe care și le formează despre o specialitate nu se regăsesc neapărat și în realitate. Mergeți cu simț de răspundere la stagii, stați după cursuri, mergeți în gărzi și sunt sigur că veți găsi colegii potriviți care să vă arate și să vă explice diverse. Abia atunci puteți alege informat.

De urologie m-am îndrăgostit în timpul anului V, petrecut în Italia prin bursa Erasmus. M-a atras tot ceea ce înseamnă urologie pentru că totul era “tactil”, realizabil, palpabil. Pe lângă aspectul majoritar chirurgical al urologiei m-a atras și componenta de “medicina internă” a acesteia. Colectivul a fost excepțional de prietenos, relaxat și binevoitor, la fel cum am găsit și în Spitalul Clinic “Prof.Dr.Th.Burghele”, unde îmi petrec cu drag al IV-lea an de rezidențiat.

Stagiile realizate în cadrul Spitalului Johns Hopkins, Baltimore,USA și în cadrul Spitalului Universității Uludag, Bursa,Turcia m-au apropiat și mai mult de urologie prin calitatea oamenilor pe care i-am cunoscut. Am învățat lucruri noi, am văzut ce înseamnă să ai acces la resurse financiare mari, să ai mult mai mult personal, dar am înțeles totodată că NU suntem departe, ci suntem bine, creativi și experimentați.

Urologia este atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Urologia abordează pacienții de ambele sexe. Fac această precizare ca să încurajez colegele studente să aleagă urologia, dar și ca ceilalți să înțeleagă că specialitatea noastră nu se ocupă numai de prostată sau de acea zonă urogenitală despre care toată lumea ezită să vorbească, ci și de rinichi, uretere, vezica urinară și altele.

Sunt bucuros să mă numesc urolog și am înțeles pe parcurs de ce. Este specialitatea în care pot să construiesc adevărate relații cu pacienții pentru că patologia abordată necesită de multe ori un follow-up bine stabilit și eventual alte tratamente medicamentoase sau chirurgicale.Totodată, este specialitatea cea mai dinamică din punct de vedere al tratamentelor chirurgicale. Nici nu apuci să stăpânești bine o procedură sau un aparat că deja apar alte tehnici noi, lasere și multiple dispozitive care aduc beneficii pacienților, dar și entuziasm chirurgului care este constant antrenat în NOU. În plus, urologia are atât de multe ramuri în care te poți supraspecializa, toate interesante, încât este o adevărată provocare să îți alegi făgașul. Tânărul specialist are de ales de la transplant renal, chirurgie robotică, laparoscopică, endourologie și chirurgie clasică până la andrologie, infertilitate, infecții, litiaza aparatului urinar, incontinență urinară sau neurourologie.

Interacțiunea cu pacienții, tehnologia, varietatea, colectivul sunt motivele pentru care sunt fericit că am ales să fiu urolog.

Young Doctors of Romania Session 21

Dragoș Apostu

Medic rezident anul IV la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, Clinica Ortopedie

Specializarea Ortopedie

Am ales Ortopedia deoarece este foarte variată: ai pacienți cronici dar și pacienți acuți, pacienți tineri dar și pacienți vârstnici, tratament conservativ dar și tratament chirurgical, operații delicate dar și operații „mai dure”. Iar senzația de a repune oamenii pe picioare, atât la propriu cât și la figurat, de a-i învăța din nou să umble, este absolut minunată. Practica în aceste secții m-a făcut să o aleg însă fără ezitare.

De ce nu am plecat din țară? Răspunsul însă este destul de complex, părerile fiind împărțite. Astfel, vă prezint această situație din perspectiva mea.

Experiența în străinătate este categoric un avantaj: vezi un sistem diferit, principii diferite, abordări diferite, îți creezi relații, cunoști culturi noi, îți creează practic un concept spre care să tinzi.

Consider că atunci când cineva se gândește la această plecare, se gândește în principal la: familie, partea socială, pregătirea medicală, sistemul de sănătate și situația financiară, nu neapărat în această ordine.

Familia. Tindem să considerăm că nu mai există distanțe mari având în vedere transportul actual, dar experiența personală m-a învățat altceva. O parte dintre pacienții noștri vârstnici au familia plecată în străinătate, iar din păcate foarte puțini reușesc să vină în țară în următoarele zile de la traumatism. Este foarte dificil pentru pacienți să treacă peste o dificultate majoră în viața lor, singuri. Se citește clar o tristețe sporită pe chipul lor, comparativ cu ceilalți. Nu condamn pe nimeni care dorește o viață mai bună în altă parte, în detrimentul îndepărtării de familie, este normal, dar personal nu doresc să văd vreodată această tristețe în cazul familiei mele.

Pregătirea medicală. Văd în jurul meu din ce în ce mai mulți colegi rezidenți care efectuează manopere din ce în ce mai complexe, fapt greu de imaginat la începutul rezidențiatului meu. Astfel, în cazul acestora, o experiență în străinătate nu ar asigura o gamă mai mare de manopere efectuate, așadar nu ar avea această motivație. Într-adevăr însă, sunt situații unde acest fapt nu se aplică, motiv pentru care o schimbare este mai probabil indicată, fie pe plan intern, fie pe plan extern.

Sistemul de sănătate. Am văzut cu ochii mei în țara noastră spitale moderne, cu furnizarea unor servicii de înaltă calitate pacienților, fapte datorate unor medici deosebiți. Aceștia mi-au arătat că se poate, făcând-mă un adept al zicalei „omul sfințește locul”. Din acest motiv doresc să îmi aduc și eu aportul la o schimbare în bine a sistemului nostru.

În concluzie, cred că a profesa în străinătate nu poate fi catalogată drept o decizie bună sau proastă.  Aceasta trebuie adaptată de către fiecare persoană în parte, dar personal nu consider că aș fi mai fericit sau că aș ajuta lumea mai bine profesând peste hotare.

Young Doctors of Romania Session 22

Smaranda Radu

Medic Rezident anul II la Spitalul Clinic de Recuperare Iași

Specializarea Cardiologie

Până în anul 5, voiam neurologie, mergeam în gărzi la gastroenetrologie, și tot ce făceam în rest, făceam pe cardiologie. Înainte de un congres, am mers la doamna doctor Floria pentru a-i cere ajutorul și atunci m-a întrebat “Smaranda, tu ce specialitate vrei?” “Neuro”. A zâmbit; nu a încercat să mă convingă niciodată. De fapt, cred ca știa. Cardiologia a venit apoi cumva… de la sine. Evident, am ales asta datorită ei; ea mi-a deschis această pasiune și îi sunt recunoscătoare pentru că de-a lungul anilor mă formează atât ca medic, cât și, cel mai important, ca om. Mă declar norocoasă ca am întâlnit o persoană ce mi-a devenit mentor. Nu mă pot imagina făcând altceva și tot timpul m-a fascinat că inima, când se relaxează, se hrănește. Și doar dacă o face eficient poate munci eficient. Mă duce cu gândul că trebuie să ai grijă și de tine ca să poți avea grijă de alții.

Țin minte că înainte de rezidențiat a fost punctul cel mai jos ca moral în care am ajuns. Încercam să găsesc un plan B. M-am imaginat în orice altă specializare, cerând un consult interclinic de cardio. Nu am putut. Deci da, mi-am zis, voi lua cardiologia oriunde este loc. La un moment dat căutam post în Nepal. Everest Base Camp suna chiar bine; păcat că la momentul respectiv căutau doar urgentiști.

Primul an de rezidențiat te schimbă pentru că din păcate nouă în facultate nu ni dă responsabilitate și brusc trecem de la un registru de sarcini strict intelectuale și conceptuale la responsabilitate.

Toate hibele de sistem, din ce am observat și resimțit eu în doi ani, țin mai mult de lipsa comunicării. Lipsa resurselor până la un punct poate fi depășită. Problema noastră este că nu avem o comunicare eficientă. Ori nu poți depăși lipsa resurselor singur; ci doar funcționând ca o echipă. Pierdem mai mult timp și resurse în gărzi încercând să ne înțelegem cu alți colegi decât făcând ceva concret pentru pacient. Nu știm să folosim nici ce avem, de exemplu comunicarea, care este o resursă pentru care nu trebuie să depui cerere.

Ce aș schimba la sistem? Aș investi mai mult în voi. În noi. În educație. Cred că asta va rezolva majoritatea problemelor noastre, accentuând totuși faptul că nici un sistem medical nu este perfect. Doar că, după părerea mea, atunci când se investește în educație, trebuie multă răbdare de absolut toate părțile; pentru că genul ăsta de schimbare se vede în 10 ani, atunci când noi vom fi ajuns medici titulari și foarte mulți dintre voi rezidenți.

Young Doctors of Romania Session 23

Simon Robert

Medic Rezident anul II – Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

Specializarea Anestezie și Terapie Intensivă

Specialitatea ATI este o specialitate diversă, care îmbină manualitatea și gândirea clinică în mod ideal, în vederea acordării îngrijirii medicale complete a pacienților. Este o specialitate palpitantă, în care detaliile contează și atenția oferită pacienților este pe primul loc. Munca în echipă și pregătirea continuă, de calitate sunt două puncte cheie ale acestei specialități.

Am fost atras de această specialitate încă din studenție, prin prisma practicii ca și student în cadrul secțiilor de ATI, dar și prin voluntariatul realizat în cadrul SMURD Cluj, ca paramedic student-voluntar timp de aproape patru ani, având și funcția de paramedic coordonator. În acea perioadă am putut să asist și să învăț ce înseamnă urgența și manoperele specifice urgențelor medicale, dar în același timp am putut să iau legătura cu specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă.

Munca în echipă am deprins-o tot în acea perioadă, în facultate fiind implicat în multiple proiecte de voluntariat, inițial ca voluntar în Organizația Studenților Mediciniști din Cluj, ulterior ca și coordonator local și național al proiectului „Donează sânge, fii erou!”, participând și la organizarea taberei dedicate studenților la medicină – „Emergency Medicine Summer School”.

Sunt foarte mulțumit de alegerea specialității și nu am avut niciun dubiu legat de decizia mea. Complexitatea și opțiunile de dezvoltare pe plan profesional sunt un plus al acestei specialități, iar pregătirea este riguroasă, continuă și la un nivel înalt.

Young Doctors of Romania Session 24

Adelina Afetelor

Medic Rezident la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”

Specializarea Chirurgie Toracică

Nu-mi amintesc primul moment în care am vrut să urmez cariera de medic. Nu a fost nici ceva forţat, nici o înclinaţie de moment. De fel, analizez îndelung înainte de a lua o decizie importantă, dar după ce fac pace cu mine însămi, nu mă intorc din drum.

Când am început facultatea a fost puţin haotic, deoarece se schimbase totul (oraşul, casa, colectivul, programul), iar părinţii nu mai erau acolo să îmi atragă atenţia o dată la 10 minute să mai fac şi câte ceva pentru mine. M-am regăsit undeva prin decembrie când deja făceam parte dintr-un grup destul de închegat, luptând împreună să învingem anatomia membrelor şi trunchiului. În martie 2013 am decis iremediabil că voi face fie o specialitate chirurgicală (iar opţiunile pe care le luam în considerare erau destul de limitate), fie medicină de urgenţă, după un stagiu voluntar de practică la UPU. Aceleaşi opţiuni de atunci le-am avut în vedere şi la repartiţie.

Tot la începutul anului I m-am apucat de voluntariat şi am rămas dedicată proiectelor întreprinse de studenţi intreaga facultate. Ca să fiu sinceră, când am timp, cu răbdarea colegilor şi prietenilor mai mici, încă îmi mai dau cu părerea. Am început ca orice boboc cu cele mai mari atracţii: baluri, petreceri şi campanii de donaţii, ca mai apoi să îmi asum responsabilităţi mult mai mari: CNSTM (care a devenit mai apoi IMSCB), simularea examenului de admitere, administraţie organizaţională  şi reprezentare. Înşiruindu-le, par doar nişte cuvinte aruncate, dar cu care m-am confruntat după stagiu, în fiecare zi, timp de aproape 5 ani. Am găsit oameni incredibili pe care nu i-aş fi cunoscut altfel, care m-au inspirat şi care mă inspiră în continuare şi cărora sper că măcar o dată le-am oferit ceva de neuitat.

În ultima parte a celui de-al 6-lea an de facultate, am încercat să mă liniştesc şi să mă concentrez doar pe învăţat. Uitându-mă inapoi, cred cu ardoare că examenul de rezidenţiat nu testează atât memoria, cât răbdarea şi capacitatea de autocontrol. Şi da, este un examen greu, dar aş minţi dacă aş spune că a fost cel mai greu lucru pe care l-am facut în ultimii 7 ani. Adevărata greutate, din punctul meu de vedere începe în momentul în care îţi sunt daţi pacienţi pe mână, iar tu încă nu îţi deosebeşti capul de picioare.  

La încheierea primului an de rezidenţiat, mă consider câştigată. Mi-am ales Chirurgie Toracică acum 1 an, în pofida tuturor piedicilor şi nu numai că nu regret, ci chiar mă bucur. Am ajuns într-un nou colectiv în care este foarte important să poţi să lucrezi în echipă şi să te administrezi singur în raport cu ceilalţi. Muncim mult, cu toţii, ca să acoperim deficitele pe care sistemul sanitar în sine nu reuşeşte să le acopere, iar asta nu e o ruşine. Am căutat un pedagog bun, în schimb am găsit un mentor fenomenal, care păstoreşte cu o mână de militar întreaga secţie. E şi normal să fie aşa, în chirurgie, dacă nu ai disciplină, eşti pierdut. Tot ce sper este să rămân la fel de receptivă ca până acum şi să nu uit niciodată că la finalul oricărei zile de muncă, satisfacţia cea mai mare rămâne puţinul pe care am reuşit să îl adaug la starea de bine a pacienţilor.

Young Doctors of Romania Session 25

Andreea Raluca Florea

Medic Rezident la Spitalul Clinic Colentina

Specializarea Neurologie

Mi-am dorit să studiez creierul uman încă din copilărie, căci ce poate fi mai complex și mai interesant pe lumea asta decât creierul unui om? Mi se pare fascinant cum tot ceea ce suntem, facem, gândim, ne place, urâm, iubim, felul în care percepem mediul înconjurător etc., este rezultatul proceselor desfășurate în mai puțin de 1.5kg de masă gelatinoasă, cum aveam să descopăr că este “mașinăria supremă” la Anatomie.

Neurologia întrunește tot ceea ce îmi doresc eu de la medicină: partea de urgență, în care trebuie sa ai prezență de spirit, să iei decizii rapide, dar și partea de patologie cronică ce necesită studiu, cercetare, consultarea frecventă și absolut necesară a literaturii de specialitate, contact permanent cu pacienții. 

Există boli eminamente neurologice care sunt extrem de interesante și de variate, dar o mare parte din patologia neurologică se află în strânsă legătură cu boli sistemice – neoplazii, autoimune, hematologice, infecțioase etc., și de foarte multe ori se întâmplă ca prima manifestare a unor astfel de boli să fie neurologică, neurologul fiind cel care conduce în astfel de cazuri procesul diagnostic.         

Un alt aspect important pentru mine a fost și este în continuare faptul că neurologia este în continuă schimbare. Apar medicamente noi anual, apar markeri noi de diagnostic. Patologii pentru care nu există tratament acum 4 ani când am început rezidențiatul acum pot fi tratate sau controlate satisfăcător. Patologii care nu puteau fi diagnosticate acum câțiva ani acum sunt diagnosticabile și tratabile. Personal sunt atrasă de patologiile neurologice autoimune și un mare aport îl are dinamismul asociat acestor descoperiri.

Neurologia este o specializare extrem de ofertantă. Are faima greșită că ar fi o specializare tristă, că pacientul neurologic este cel în stare vegetativă sau că va ajunge invariabil în această stare. Pacienții sunt extrem de variați ca vârstă, patologie, grad de afectare neuromotorie. Desigur, ca în orice subdomeniu al medicinei, există cazuri dramatice și cazuri ce reprezintă un succes terapeutic. Este o specializare în care e dificil sa te plafonezi sau să te plictisești, ești tot timpul pus în fața unor noi provocări, ești tot timpul motivat să citești, să te pui la curent cu noutățile, și de ce nu, să participi la descoperirea lor.

Young Doctors of Romania Session 26

Cristina-Andreea Vrancianu

Medic Rezident la Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino

Specializarea Reumatologie

Am fost destul de hotărâtă în momentul în care am decis că vreau sa urmez Facultatea de Medicină. Visam la acest lucru încă de pe băncile școlii primare și nimeni nu a reușit să mă întoarcă din drum. De foarte multe ori mi s-a spus că îmi va fi greu sau că voi face sacrificii. A fost greu, dar mai mult de atât, a fost frumos și mă bucur de alegerea pe care am făcut-o.

Sunt medic rezident reumatolog și pot spune că la începutul facultății nu m-aș fi văzut niciodată alegând această specialitate. În primii ani m-au atras foarte tare biologia celulară, histologia și ulterior anatomia patologică. Dar pentru mine, alegerea specialității a început să se contureze încă de la finalul anului III. În vara dintre anii III-IV, am început practica de vară în Clinica de Reumatologie a Spitalului “Dr. I. Cantacuzino”. Pe lângă toate cazurile interesante pe care aveam ocazia sa le văd zilnic, am început să învăț câte puțin și despre partea de cercetare. Ceea ce am văzut și am învățat mi-a plăcut atât de mult, încât am decis să merg în continuare. După ce terminam orele la facultate, mergeam de câteva ori pe săptămână să văd cazuri noi și să ajut la colectarea datelor pentru studii ce se desfășurau la acel moment în Clinică. Ușor, ușor, anii au trecut și au adus cu ei participări la conferințe, congrese, premii și o bucurie sufletească enormă, ceea ce m-a determinat să aleg în final această specialitate.

Nu am știut exact ce presupune “a fi medic” până nu am ajuns în primul an de rezidențiat. Deși m-am implicat în viitoarea mea carieră de medic reumatolog cât de mult mi-a permis timpul, nu mi-am dat seama ce înseamnă până nu m-am văzut acolo. Sfatul meu pentru voi, viitorii medici, este să încercați să vă implicați cât mai mult în practica din spital, pentru ca în momentul în care alegeți să aveți o oarecare idee despre ce urmează să faceți, cel mai probabil, toată viața.

Pentru mine nu există specialitate mai frumoasă, interesantă și în acord cu dorințele mele decât reumatologia, iar dacă ar fi nevoie, aș alege-o din nou, oricând, cu inima deschisă.

Young Doctors of Romania Session 27

Giovanni-Paul Portelli 

Medic Rezident anul IV la Spitalul Clinic “Prof. Dr. Theodor Burghele”

Specializarea Medicină Internă

Când ești un tânăr licean, e foarte greu să înțelegi cu adevărat ce presupune meseria către care aspiri. Chiar dacă ai parte de exemple în cadrul familiei sau printre prietenii mai mari, este foarte dificil să înțelegi exact ce înseamnă munca pe care o vei depune într-un anumit domeniu și cât de important e să faci acel lucru cu plăcere, pentru că doar astfel vei obține rezultate și, de ce să nu recunoaștem, doar așa vei avea mai multe satisfacții decât frustrări.

Pot să spun că mă încadrez în acel clișeu binecunoscut: am ales medicina pentru că am convingerea că e unul din cele mai frumoase moduri în care poți să îi ajuți pe ceilalți.

În facultate am fost un student care s-a străduit atât cât a fost nevoie ca să rămână la buget, însă privind retrospectiv, regret că nu am aspirat la ceva mai mult de atât și simt efectele unor goluri pe care mă chinui și acum să le umplu. Dacă ar fi să dau un sfat pentru cei care sunt la începuturile facultății, acela ar fi să trateze cu foarte mare seriozitate fiecare materie și să încerce să își clădească o bază stabilă și puternică de cunoștințe, pe care să poată apoi să adauge cu mult mai mare ușurință. Eu nu am fost niciodată adeptul tocitului și al memorării de informații fără a înțelege utilitatea acestora, așa că un alt sfat pe care pot să îl dau este să încercați să vă construiți un mod de a gândi medical, de a asocia ceea ce citiți cu ceea ce vedeți la pacient. Dar aici intervine, în opinia mea, o problemă de care m-am lovit și eu și de care se lovesc toți colegii mai tineri, și anume numărul foarte mare de studenți care trebuie să examineze un același bolnav și supraaglomerarea studenților în saloanele spitalelor în care fac stagiile clinice. Dar nu vreau să pun accentul pe aceste probleme de ordin administrativ, ci vreau să îi sfătuiesc pe colegii mai tineri să încerce să vadă cât mai mulți pacienți și să încerce să integreze ceea ce văd la pacient cu ceea ce citesc.

Dacă e să mă refer la specialitatea în care activez, pot spune că am ales-o cu mare drag și că aș face la fel dacă aș merge înapoi în timp, pentru că este specialitatea de bază dintre toate cele clinice. Eu am știut încă din primii ani de facultate că nu am să fac chirurgie, pentru că nu am avut nici aptitudinile practice și nici rezistența pe care le necesită o specialitate chirurgicală. Am ales medicina internă pentru că îmi place să privesc pacientul în ansamblu, nu doar să mă ocup de partea cardiacă sau digestivă, ci să integrez toate patologiile, dar și toate tratamentele pe care un pacient le primește și să fiu sigur că un tratament pentru o anumită patologie nu provoacă probleme la nivelul alteia preexistente.

Ca o ultima recomandare, vă încurajez să vă găsiți mentori în drumul vostru medical și să alegeți specialitatea de care simțiți că sunteți atrași cu adevărat, dar numai după ce petreceți suficient timp în practică la acea specialitate (fie stagiul în sine, fie practica de vară sau practică voluntară), pentru că, de multe ori, stagiile nu sunt suficiente pentru a vă face o idee clară despre ce presupune munca în acea specialitate, și cu atât mai mult, pe o anumită secție către care vă gândiți. Mult succes și spor în toate!

Young Doctors of Romania Session 28

Alexandru Achim

Medic rezident anul IV la Institutul Inimii „Nicolae Stăncioiu”, Cluj Napoca

Specializarea Cardiologie

Nu vreau să vă plictisesc cu povești despre cum am dat eu la medicină sau sfaturi de viață cu iz prețios. Consider că nu există o rețetă standard, oricum. Să știți doar că vă așteaptă o perioadă grea și plină de frustrări dacă nu aveți un plan bine stabilit sau o viziune cu voi de care să vă agățați sau dacă nu faceți asta cu plăcere. Musai să alegeți ceea ce vă place, mergeți în gărzi înainte, multe gărzi, vedeți exact ce presupune acea specialitate, cum e secția, cum e atmosfera, cum sunt gărzile, cum sunt tratați rezidenții, cum e șeful – contează enorm. Nu fiți naivi, să știți bine în ce vă băgați! Una e socoteala de acasă, cum  vă sună specialitatea respectivă și alta e cum e transpusă, cu toate detaliile ei, pe secția respectivă. Altfel vă îngropați rapid în făcut foi, deveniți doar o mâna de lucru, vă frustrați și plecați în Franța, cum o fac deja jumătate dintre noi. Asta e sistemul, nimănui nu prea le pasă de voi, sunteți singuri în asta și responsabili de fericirea voastră. Nu există din păcate un șablon pe care să mergeți, un traseu de formare, tu trebuie să te lupți, să înveți singur, să furi meserie. Depinzi de superior, de starea lui de bine, de cum își controlează și el emoțiile, dacă are chef sau te place, îți arată ceva, dacă nu, nu. Și asta bineînțeles că încurajează falsitatea, competivitatea distructivă între colegi. Posteritatea e aproape zero, egoismul domnește în medicină. Puțini sunt medicii mentori care să investească în tine, majoritatea nu îți arată nimic, e modul lor de a te ține sub control, a nu pierde puterea sau pur și simplu perpetuează sistemul feudal în care au fost și ei formați. Devine astfel greu să obții ceea ce vrei în această perioadă de formare și să o faci fără compromisuri morale. Dar nu imposibil.

Nu vreau acum să va descurajez dar nici să vă vând gogoși, e bine să pornești la drum pregătit, altfel ieși în derivă, mediul din păcate te împinge la asta. Munciți mult, dar cu rost, fiți integri, fixați-vă în minte un obiectiv clar cu voi, ce vreți să realizați, pe termen scurt și lung și urmăriți acel țel aproape până la obsesie. Nu slujiți pe alții, nu permiteți să profite cei mari de voi, ajutați bineînțeles dar atât timp cât munca vă este respectată și răsplătită.

 Mesajul meu nu e descurajator, din contră, vreau să vă spun că se poate. Vă dau exemplul meu, nu sunt descedent din viță medicinistă, nu am pile, dar am știut una și bună, că îmi place cardiologia și asta vreau să fac, încă din anul 2 mă duceam de unul singur să întru în sala de cateterism, am făcut în paralel 4 ani de SMURD, mereu mi-a plăcut medicina practică, cu efect imediat, iar când am început rezidențiatul, am făcut tot posibilul să rămân pe secția de Cardiologie Intervențională, făceam gărzi benevol, multe gărzi, aproape 2 ani intram mâna 3 în sală (adică observator și atât) , câteodată nici nu se găsea halat steril pentru mine, trebuia să îmi procur singur. Încet-încet, am început să pun și eu mâna pe instrumente, mai pe ascuns ce-i drept, iar acum sunt la Graz cu o bursă de fellowship de la Societatea Europeană de Cardiologie de 25.000 euro dedicată special trainingului în Intervențională, toată ziua sunt în sală, pun stenturi de unul singur, efectuez biopsii miocardice, cateterism cardiac drept etc. Deci se poate dacă vă vedeți de treabă și aveți răbdare, răsplata vine, poate de unde te aștepți mai puțin. Și alta e senzația când realizezi ceva pe barba ta, nu? Ca și sentimentul acela când îți cumperi mașină din banii tăi munciți, nu se compară dacă îți ia tata sau mama una. Așa e și aici, bineînțeles că toți avem colegi cu “istoric familial” care deja au calea pregătită, dar hei, nu-i invidiați, care-i satisfacția unei realizări dacă nici nu știi a cui e meritul, al tău sau a celor din jurul tău? Loc pe Pământ există pentru toți iar dacă generația tânără are alt comportament, viitorul va fi mai bun. Va urez succes, spor la muncă, fund tare și când sunteți triști sau doriți să vă dați bătuți, nu uitați că aveți cea mai nobilă meserie și lumea are nevoie de voi!

Young Doctors of Romania Session 29

Mihai Măcărău

Medic rezident anul II la Institutul pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu”

Specializarea Chirurgie Vasculară

Cândva, exigența profesorului meu de matematică, care cu un pH acid a rostit vorbele: ”Fără matematică, în viață nu faci nimic”, m-a determinat să pun mâna pe cartea de biologie. Acela a fost momentul în care am decis să dau la medicină!

Zis și făcut! Pe 1 octombrie 2012, pășeam pe holurile Facultății de Medicină din cadrul Universității “Ovidius” din Constanța. Studenția și-a urmat cursul ei firesc cu nopți nedormite, colocvii nesfârșite și sesiuni reușite.

Deși verile din Dobrogea sunt caniculare, eu mă răcoream la aerul condiționat din sălile de chirurgie ale Spitalului Județean Tulcea. Dintre nenumăratele zile de practică din anul I, una a ieșit în evidență. A fost ziua în care un chirurg vascular m-a chemat să intru la sală cu dumnealui. Intervenția era un by-pass femuro-popliteu, și după pregătirea preoperatorie, după primii pași operatori, realizarea by-passului, venise momentul declampării arterei. A fost acel moment, când sângele a țâșnit din artera pacientului, a creat un arc de cerc perfect prin aer si a aterizat pe podeaua sălii de operație. Fascinat, în mintea mea am rostit „asta vreau sa fac!”, iar masca mea a săltat puțin când am zâmbit. 

Întors la facultate, am aflat de la colegi de Societatea Studențească de Chirurgie din România, și am decis să particip la workshop-ul lor de bază „Knots&Sutures”. După workshop am luat decizia de a mă înscrie în societate, și de-a lungul anilor mi-am dezvoltat abilitățile practice, mi-am creat legături puternice atât cu colegii mai mari cât și cu profesorii din cadrul facultății, și am rămas, până în ziua de astăzi,  „un SSCR-ist”.

Acum ca rezident, pot spune că iubesc ceea ce fac, este o specializare frumoasă,care se pliază pe felul meu de a fi, unde cheia succesului este răbdarea. Fiecare pas trebuie gândit de două ori, și executat o dată. Patologia este vastă și tot mai des întâlnită, astfel că fiecare zi este o oportunitate de a învăța ceva nou, și cum medicina și tehnologia sunt în continuă dezvoltare, viitorul este plin de noi metode de tratament, mult mai eficiente și mai bine tolerate de pacient. 

Colegilor mai mici le transmit să se bucure de anii studenției, cu bune și cu rele, să se înscrie în societățile studențești și nu în ultimul rând, să își găsească din multitudinea de specializări, pe aceea care li se potrivește și să muncească pentru a ajunge pe poziția de rezident.

Succes!

Young Doctors of Romania Session 30

Marius Alexandru Beleaua

Medic rezident anul III la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș

Specializarea Anatomie Patologică

Primul moment în care am simțit o atracție către organismul uman a fost de pe vremea când aveam 8 ani și eram plecat în afara țării, iar în cadrul orelor de biologie din școala primară am fost intrigat de persoana umană. În timpul liceului a existat mereu o luptă interioară de convingere, mereu puneam în balanță elementele pro/contra dintre biologie și matematică, au existat dubii în acele momente. Perioada liceului a trecut foarte rapid însă sufletul meu, în ciuda divergențelor lăuntrice, a rămas tot lângă biologie iar la începutul clasei a 12-a am zis ferm și convins că voi merge înainte cu biologia și am decis să urmez calea medicinei la UMF Târgu-Mureș. 

Pe parcursul anilor de facultate am simțit o afinitate pentru diferite specialități și discipline, însă când am întâlnit Morfopatologia în anul 3, pur și simplu am simțit că asta trebuie să fie specialitatea mea, asta voi face toată viața mea. Cu trecerea anilor de facultate nu am observat o altă specialitate care să mă încânte în aceeași măsură și iată că acum sunt medic rezident în anul 3, specialitatea Anatomie Patologică. Nu regret și nu voi regreta alegerea mea,nici peste 5, nici peste 10 ani. Cu siguranță faptul că am ales Medicina și mai ales Anatomia Patologică repezintă unele dintre cele mai bune decizii din viața mea. Chiar dacă au existat momente de frustrare, de supărare, de oboseală extremă, luni de învățat, combinate cu fericirea reușitelor și a momentelor altruiste, consider că fiecare pas mărunt de pe poteca lui Hipocrate sau fiecare cărămidă adăugată în vederea consolidării cunoștiițelor moștenite de la Galenus și Virchow, au meritat efortul și dacă ar mai fi să aleg încă o dată, aș alege același drum. 

Un mic sfat și o părere pentru colegii de breaslă: în momentele grele pe care le vom întâlni în calea formării profesionale să nu uităm niciodată că această meserie îți oferă satisfacție datorită posibilităților existente de a-ți ajuta aproapele și totodată îți conferă putere fizică și spirituală pentru a putea merge înăinte în vederea realizării părții celei mai nobile a acestei meserii, munca necondiționată în favoarea aproapelui nostru. Excelsior!

Young Doctors of Romania Session 31

Georgiana Cristina Stoica

Medic rezident anul I la Spitalul Universitar de Urgență București

Specializarea Medicină Internă

Am ales să urmez Facultatea de Medicină în jurul vârstei de 14 ani,  fascinată de poveștile mamei mele de la spital, aceasta fiind asistent medical. Ca să mă conving de acest lucru, a fost nevoie și de cateva vizite în secția spitalului în care lucra. La vârsta aceea, pot spune ca drumul meu, din punct de vedere profesional, era unul sigur: violist. Studiam muzica de la vârsta de 5 ani și eram premiată la concursurile naționale și internaționale. Decizia de a renunța la muzică pentru a mă pregăti pentru cariera medicală a fost una dintre cele mai grele decizii din viata mea, renunțând la performanța de atunci pentru un domeniu necunoscut, dar de care mă simțeam atrasă.

După absolvirea liceului, am reușit ceea ce mi-am propus și am fost admisă la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, Facultatea de Medicină. Cei 6 ani de facultate au reprezentat o reală provocare, însă nu aș fi depășit-o daca nu aveam lângă mine persoanele potrivite: familia, colegii, care au devenit o a doua familie, și medicii îndrumători, care m-au inspirat. Am avut de învățat din experiențele plăcute, dar mai ales din cele neplăcute.

Nu pot spune că alegerea specialității după examenul de rezidențiat a fost dificilă, deoarece îmi doream cu siguranță o specialitate clinică. Eram fericită de faptul că, după atâția ani de studiu, pot culege în sfârșit roadele, însă această împlinire era îmbinată cu o ușoară emoție deoarece îmi doream să iau decizia cea mai buna. Am considerat că cea mai bună alegere este Medicină Internă, privind pacientul ca un tot unitar și îmbinand toate patologiile și tratamentele, o specialitate în care nu intervine rutina, plină de provocari și în care sunt acumulate constant informații noi.

Sfaturile unui proaspăt medic rezident pentru colegii mai mici sunt să vă bucurați de anii studenției și să nu renunțați la visul vostru. Am învățat în acești ani cum să îmi împart timpul pentru studiu, practică și gărzi, voluntariat, familie, prieteni, călătorii și repetițiile de la Ateneu. Am realizat că cel mai important lucru pentru sănătatea oricărui individ este echilibrul. Astfel, dupa 10 ani de pauză în domeniul muzical, am reușit să îmbin Medicina cu Muzica și am fost primită cu brațele deschise în Orchestra Medicilor “Dr. Emil Nichifor” din București, unde împart pupitrul cu alți medici talentați, cu pasiune comună.

“Medicine heals the body, music heals the soul.”

Young Doctors of Romania Session 32

Traian Constantin Panciu

Medic rezident anul III la Institutul Național de Pneumoftiziologie “Marius Nasta“ București

Specializarea Pneumologie

Sunt unul dintre norocoșii care și-au ales specialitatea cu mult timp înaintea examenului de rezidențiat. Încă din anul 4, când am avut șansa să fac stagiul de Pneumologie sub oblăduirea profesorului Miron Bogdan. El a fost cel care mi-a deschis interesul pentru aceasta specialitate, “o fiica legitimă a medicinei interne”. Urmarea a fost ca și lucrarea de licență să fie tot în pneumologie având astfel șansa să ma inițiez în somnologie încă din studenție sub îndrumarea Doctorului Dragoș Zaharia, cel al cărui rezident sunt de 3 ani de zile.

Cel mai important lucru în formarea unui rezident este colectivul cu care el are șansa să lucreze. Acest lucru face diferența între a te duce cu plăcere la spital și a-ți schimba specialitatea în următorii ani. În Institutul Marius Nasta am avut șansa să lucrez cu unii dintre cei mai buni pneumologi din tara, cadre universitare cu experiență ce s-au format în străinatate și apoi s-au întors în țară pentru a face cinste pneumologiei românești mai departe.

Astăzi, pneumologia este o specialitate ce oferă mult mai mult decât ar parea. Vremea în care pneumologii tratau doar Tuberculoza (TB) a trecut. Începand de la bolile obstructive și al lor tratament cu bronhodiltatoare ce a avansat spectaculos în ultimii 15 ani, la somnologie si ventilație non-invazivă unde avem șansa să lucram cu tehnologia secolului XXI, la bolile interstițiale cu a lor constelație de manifestări și aspecte radiologice în care diagnosticul precis se lasă mult cautat, pneumologia oferă ceva pe sufletul oricui. Iar dacă nici lucrurile acestea nu iți plac, ce ai spune despre eradicarea TB din România și Europa? Om fi noi pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește TB, dar avem și trendul cel mai favorabil în scăderea incidenței multumită unui Program Național de Control al Tuberculozei ce a întors zarurile în favoarea noastră în această lupta. Adăugand și faptul că există o colaborare strânsa cu UE si OMS în lupta cu această maladie, avem motive să credem că putem face ceva, putem pune umărul la ceva mai mare ca noi. Ar fi frumos ca atunci când ies la pensie, România și UE să fie “free-of-TB”.

Închei acest testimonial cu un frumos citat al Profesorului Pierre Duroux din Paris.

Dintre toate specialitățile derivate din trunchiul mare al Medicinei Interne, Pneumologia conservă, în modul cel mai autentic, spiritul acesteia.

Young Doctors of Romania Session 33

Silvia Cristina Strat

Medic Rezident anul II la Spitalul Clinic de Copii Sfânta Maria Iași

Specializarea Gastroenterologie Pediatrică

Gastroenterologia pediatrică este o specializare nouă în țara noastă, o specializare atractivă și provocatoare. Înainte să fac stagiul de pediatrie în facultate nu mă imaginam lucrând alături de copii, nu consideram că am răbdarea necesară, iar apoi,  mi-am dat seama că numai asta aș face! Știam din liceu că îmi doresc să profesez ca medic, fapt ce a venit la momentul respectiv ca o surpriză pentru familie și apropiați. Eram în clasa a XI-a de liceu, la o clasă cu profil uman. Pe atunci cochetam cu psihologia, dar la un moment dat a avut loc un ”switch” și m-am gândit că mi-ar plăcea și altceva. M-am apucat de învățat sistematic și m-am prezentat la examen.

 Abia în timpul facultății mi-am dat seama că am făcut alegerea potrivită și că mă aflu acolo unde trebuie. Înainte, îmi doream să fac gastroenterologie adulți, dar tot în timpul stagiului de pediatrie am intrat în contact cu gastroenterologia pediatrică și de acolo drumul a fost clar.

Copiii simt capacitatea unui om de a empatiza, de a împărtăși unele trăiri alături de ei extrem de bine. Copiii sunt extrem de inocenți, iar dorința lor este să fie ascultați, înțeleși și iubiți.  Uneori îmi este greu să mă detașez. Este totuși o responsabilitate enormă, pacienții noștri sunt abia la începutul călătoriei prin viață, iar acest lucru trebuie avut mereu în vedere, deoarece experiențele din această perioadă influențează dezvoltarea lor ca adulți tineri. 

    Cel mai frumos lucru în meseria noastră este recunoștința părinților și a copiilor. Ți se umple sufletul de mulțumire când vezi o evoluție uneori spectaculoasă pentru că da, copiii tind să aibă uneori niște evoluții de-a dreptul fantastice. Nu cred că aș face altceva, ci mai degrabă o supraspecializare, competență de endoscopie intervențională la un moment dat.

    Investiția cea mai importantă în sistemul medical ar trebui să fie în resursa umană pentru că în definitiv cam de aici ar trebui sa înceapă schimbarea. Trebuie regândit și modul de desfășurare al examenului de rezidențiat, poate ne-am putea inspira de la modelul american. Asta ar însemna ca în timpul facultății studenții să aibă parte de mai multă experiență la patul bolnavului. Cât despre celelalte aspecte, aș propune, de exemplu, o organizare mai bună a sistemului electronic actual și dotarea spitalelor cu calculatoare performante.

    Nu pot să spun că nu mi-ar plăcea ca noi, medicii rezidenți, să avem acces la o platformă educațională bine organizată sau să avem posibilitatea de a ne pregăti pe simulatoare moderne. Însă, trecând peste neajunsurile sistemului, consider că da, munca pe care o facem, atât timp cât o facem cu responsabilitate și dragoste față de meserie și față de pacient, reprezintă într-adevăr  ceea ce ne-am dorit. 

Young Doctors of Romania: Session 34

MIHAELA OCTAVIA POPA

MEDIC REZIDENT CARDIOLOGIE ANUL 2

SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI

Drumul meu către alegerea cardiologiei a fost unul destul de întortocheat. Încă din perioada pregătirii pentru admiterea la medicină, am fost încântată să văd că pot înțelege inima și modul ei de funcționare. Apoi, în primii 3 ani de facultate, am cochetat cu biologia celulară, histologia și, în final, cu anatomia patologică. Tot în anul III am fost convinsă că anatomia patologică este marea mea dragoste – am participat activ la cercul de anatomie patologică, am pregătit lucrări pentru congrese, etc. Apoi, am făcut practica de vară în cadrul unui department de anatomie patologică și mi-am dat seama că ceea ce mie îmi plăcea extrem de mult, nu mi se potrivea deloc. Am continuat în următorii ani să particip activ la cercul de anatomie patologică și chiar mi-am pregătit lucrarea de licență pe anatomie patologică, însă am știut clar din vara aceea că ea nu va fi alegerea mea la rezidențiat. În anul IV, am făcut cunoștință cu colectivul de pe secția de cardiologie de la SCUB, în cadrul stagiului de cardiologie și am fost cucerită atât de specialiatate, cât și de colectiv. De atunci, a început să se contureze în mintea mea ideea că aici este locul meu. Trei ani mai târziu, am fost mai hotărâtă ca niciodată când am ales la rezidențiat specialitatea cardiologie și, mai ales, când am ales spitalul în care să îmi desfășor pregătirea. Practic, în anul I de rezidențiat, eram acolo unde mi-am propus, medic rezident cardiologie, lucrând alături de oameni minunați. 

Este viața de rezident în centrul ales de mine tot ce mi-am dorit să fie? Niciodată nu este 100% cum îți dorești. Este practicarea meseriei de cardiolog aici ceea ce îmi doresc în continuare? Categoric. De ce? Pentru că iubesc ceea ce fac, lucrez alături de oameni extraordinari și dacă ar fi să o iau de la capăt, aș merge pe același drum. La început mi-a fost foarte greu, în facultate nu suntem pregătiți pentru viața de rezident din punct de vedere al responsabilității care ne așteaptă, ci suntem pregătiți, mai mult sau mai puțin – în funcție de fiecare, pentru pentru partea științifică, teoretică . Problema este că, în practică, situația se schimbă, trebuie să facem și lucruri care nu ne fac neapărat plăcere, dar care fac parte din viața de rezident – și aici mă refer la partea administrativă care ne va lua din timpul prețios pentru pacienți, dar și pentru noi. Am învățat să mă adaptez și, în timp, lucrurile nu au devenit mai ușoare, ci eu am devenit mai puternică. Tuturor ne e greu la început, chiar dacă unii uită pe parcurs de unde au plecat. E normal să ai dubii, să te întrebi uneori dacă ai făcut alegerea corectă, însă dacă la întrebarea – „Știind tot ceea ce știi acum, dacă ai lua-o de la capăt, ai alege același drum ?”, răspunsul este – DA, cred sincer că ești fix acolo unde trebuie. 

Young Doctors of Romania: Session 35

Vâjâitu Cristina

Medic rezident anul III la Spitalul Universitar de Urgență Elias

Specializarea Dermatologie

Pasiunea pentru știință a fost prezentă încă din copilărie, insuflată de tatăl meu, cercetător în matematică. Modul său de a îmi explica matematica mi-a stârnit interesul pentru știință și mi-a format modul de a înțelege principiile acesteia.

Această pasiune mi-a conturat în primii 5 ani de facultate un drum în cercetare, având șansa de a lucra în laboratoare atât din țară, cât și din străinătate. Experiența din laboratorul de cardiologie moleculară din Milano a fost cea prin care am învățat o lecție importantă, care avea să îmi reorienteze drumul în medicină. Am realizat că indiferent de cât de bun ești la un lucru, dacă nu ai răbdarea necesară pentru a-l duce la bun sfârșit, nu este pentru tine. Iar răbdarea în cercetarea de nivel înalt înseamnă ani de zile în care trebuie să te dedici complet, fără a avea vreo garanție că lucrurile vor avea un rezultat semnificativ din punct de vedere științific. 

Drept urmare, am decis să îmi întorc privirea către cardiologia intervențională și astfel am ajuns în Swansea, Țara Galilor, unde am lucrat cu o echipă experimentată de cardiologi intervenționiști 6 săptămâni și m-am îndrăgostit de modul lor de a funcționa. Singura problemă era că viața de familie nu părea sa aibă loc în acest peisaj. Așa că am decis să mă întorc în România și, în urma examenului de rezidențiat, am ales drumul dermatologiei, care s-a dovedit a mi se potrivi mănușă. Am ales această specialitate datorită varietății de proceduri pe care le poți realiza, de la îmbunătățirea aspectului pielii și al frumuseții naturale prin proceduri estetice, până la proceduri medicale care pot salva viața, cum este excizia chirurgicală a melanomului.

Ca medic rezident în România înveți că imposibilul poate deveni posibil prin multă muncă și dedicare, făcând o pasiune și un stil de viață din specialitatea aleasă.

Young Doctors of Romania: Session 36

Alexandra-Simona Zamfir

Medic Rezident anul I la Spitalul Clinic de Pneumologie Iași

Specializarea Pneumologie

De fiecare dată când cineva mă întreabă de ce am ales să dau la Medicină, răspunsul meu este foarte direct și simplu: nu m-am văzut niciodată făcând altceva. Medicina este una dintre cele mai grele, dar nobile meserii pe care cineva o poate practica. O consider o artă, un stil de viață, iar pe mine mă definește nu doar ca profesionist, ci și ca om.

Pot spune că sunt recunoscătoare că am crescut înțelegând exact implicațiile și sacrificiile presupuse de această meserie, realizând că este un drum cu sens unic, dar cu multe direcții complementare, care îți pot lărgi mult orizonturile de cunoaștere.

Poate din acest motiv, anii mei de studenție au fost destul de diferiți față de imaginea clasică de 6 ani în care nu putem scoate ochii din cărțile de medicină. Întotdeauna am considerat că un medic bun nu trebuie să se limiteze strict la domeniul în care activează, ci trebuie să știe câte puțin din toate ariile, să fie constant informat și implicat în cât mai multe direcții ale societății. Astfel, pot spune că informațiile medicale necesare pentru a deveni un doctor bun au fost preluate din băncile facultății, însă lecțiile de viață și devenirea mea personală și profesională au fost conturate prin implicarea continuă în activitățile extracurriculare, prin prisma organizațiilor și federațiilor studențești, din primul până în ultimul an de facultate. Și aici nu vorbesc doar despre voluntariat și reprezentare studențească, ci despre toate oportunitățile pe care le-am fructificat pe deplin în facultate și m-au făcut persoana matură și împlinită de astăzi. De aceea, un sfat pe care vi-l pot da este să vă implicați în activități care să vă permită să creșteți personal, pentru ca mai apoi să deveniți și medicii de care societatea noastră are nevoie.

Eu am făcut parte din generația care s-a lovit de un sistem de sănătate dezechilibrat, în care incertitudinea susținerii examenului de rezidențiat din cauza unui impas politic ne-a amplificat stresul și anxietatea produsă de acest test dificil care ne definește în final, într-o singură zi, întreaga carieră. Am fost una dintre persoanele care au protestat atunci pentru că instabilitatea sistemului medical de la noi din țară încurajează de prea mulți ani tinerii să profeseze în vest. Cu toate acestea, nu mi-am dorit nicio clipă să plec să practic în străinătate, pentru că simt că aparțin aici și că e datoria mea să rămân și să îmi aduc contribuția la schimbarea sistemului medical din România.

Așadar, acum vă povestesc aceste lucruri din perspectiva unui rezident pneumolog, care încă din primele luni din carieră a avut „norocul” de a activa în plină pandemie provocată de COVID-19. Pot spune că, să îmbraci un combinezon și să fii echipat din cap până în picioare, chiar și la temperaturi foarte ridicate, nu reprezintă o experiență plăcută pentru niciun medic, însă e datoria noastră să fim prezenți acolo unde este nevoie de noi; cum fiecare cetățean ar trebui să respecte eforturile noastre, toate măsurile de prevenție și recomandările medicilor, pentru a contribui la vindecarea sistemului medical care deja suferă cronic.

Cu toate acestea, pneumologia este o specializare care îți oferă multe perspective și oportunități de dezvoltare profesională, plecând de la bolile obstructive și ajungând la somnologie sau ventilație non-invazivă, iar, din păcate, România este fruntașa Europei în ceea ce privește răspândirea tuberculozei. Pot spune că momentul în care am ales pneumologia a fost unul foarte important pentru mine, am fost sigură că e ceea ce trebuie să urmez și sunt convinsă în continuare că a fost una din cele mai bune decizii pe care le-am luat până în prezent. Îmi doresc să o aprofundez cât mai mult și sper ca în timp să fiu martora unor progrese reale în aplicarea unor norme care să scadă mortalitatea din cauze respiratorii la noi în țară.

În final, aș vrea să vă îndemn să nu renunțați. Viața după facultate e una diferită, dar foarte bună, veți fi independenți și veți ajunge să faceți ceea ce ați așteptat 6 ani de zile. Nu disperați, aveți răbdare, drumul e lung și greu, implică multe sacrificii, dar satisfacțiile sunt pe măsură. Înconjurați-vă de oameni de calitate, care să vă înțeleagă parcursul, să vă susțină în decizii și pe care să îi considerați un sprijin. Informați-vă mult înainte să vă alegeți specializarea și luați decizia cea mai potrivită pentru voi.

De multe ori veți vrea să renunțați, veți fi dezamăgiți, veți suferi și veți avea mulți oameni care vă vor spune că nu puteți face ceea ce vă doriți sau vă vor pune diverse piedici, însă e important să nu renunțați niciodată, să aveți încredere în voi și să faceți tot ce vă stă în putință să deveniți cea mai bună variantă a voastră. Fiți dedicați, echilibrați și autentici, nu vă comparați cu ceilalți, fiecare își construiește propriul drum, și încercați să fiți cât mai buni și blânzi, atât cu voi, cât și cu cei din jurul vostru. Dacă nu noi, atunci cine?

Young Doctors of Romania: Session 37

Elena-Alina Miron

Medic rezident anul IV la Spitalul Clinic Județean de Urgențe ”Sf. Spiridon” din Iași

Specializarea Medicină de Urgență

Prima dată când m-am gandit să dau la medicină a fost cu 6 luni înainte de bacalaureat. Am avut ambiția de a-mi demonstra atât mie, cât și părinților că pot să intru la această facultate. 

Cea mai mare influență pentru mine au fost doamna prof. dr. Cimpoeșu și domnul doctor Coca Iulian, ei sunt cei care mi-au insuflat dragostea și pasiunea pentru medicina de urgență. Am încercat de-a lungul studenției să fac gărzi în diferite secții, dar niciuna dintre ele nu m-a făcut să mă simt mai vie, mai acasă decât UPU.

Am vrut să renunț când simțeam că facultatea nu se mai termină, când ca studentă parcă nu făceam destul pentru pacienți, când pierdeam câte un tânăr în fața bolii. Dar mereu mi-am șters lacrimile și mi-am dat seama că nu suntem Dumnezeu, așa că am luat-o de la capăt.

După ani de voluntariat în UPU, după oameni salvați, după misiuni pe TIM ca și  studentă, mi-am dat seama că nu aș face altceva decât medicină de urgență, pentru că adrenalina pe care o găsesc aici, nu o găseam nicăieri pe alte secții.

Ca doctor, cea mai mare slăbiciune sunt copiii și pacienții oncologici. Copiii, pentru că nu știu întotdeauna să comunice, iar oncologicii pentru că duc o povară și o boală grea, pe care cei mai mulți nu reușesc să o învingă.

Punctele forte, în schimb, îmi sunt ambiția și perseverența, pentru că mereu trebuie să fac ceva pentru a-mi ajuta pacienții.

Locul meu e aici, acum, și pe această secție întotdeauna. Chiar dacă e greu, cu ore multe de muncă, cu stres, cu lacrimi, sunt și satisfacții și mulțumiri din priviri din partea celor salvați.

Cea mai grea decizie a fost să oprim resuscitarea primului pacient care a murit în mâinile mele. Îl resuscitasem de 7 ori în 12 ore, iar ulterior am învățat că unii pacienți nu mai au șanse reale de a reveni la o viață normală.

Pe de altă parte, cel mai frumos lucru în urgență este să asiști la nașterea unui copilaș, roz, frumos și care plânge, sau să vină câte un pacient să îți mulțumească că i-ai salvat viața. 

Dacă aș putea schimba ceva în acest sistem, aș schimba birocrația, aș oferi condiții mai bune de muncă și studiu pentru medici și studenți, iar cel mai important, ar trebui să facem tot ce este posibil să prevenim sindromul burn out.

În viitor, visez doar să reușesc să ajut oamenii, și nu cred că aș mai face o altă specializare. Sunt deja acolo unde îmi doresc să fiu, adică ACASĂ.

Young Doctors of Romania: Session 38

Dumitraș Eduard Alexandru

Medic rezident anul IV la  la Institutul Regional de Oncologie Iași

Specializarea  Anestezie și Terapie Intensivă 

Curiozitatea pentru medicină, în cazul meu, a existat dintotdeauna, de când eram mic și mă jucam, apoi în adolescență, când mă surprindeam răsfoind cărțile de medicină ale mamei, astfel încât decizia de a urma această meserie a venit în mod natural.

Au fost și momente grele pe parcursul studenției, mai ales în anii în care am început să lucrăm cât de cât cu pacienții, în care m-am gândit dacă îmi pot asuma acest grad de responsabilitate, dar în același timp, nu mă vedeam în altă profesie. Cel mai frumos lucru la meseria de medic mi s-a parut dintotdeauna momentul în care pacienții sunt externați cu stare semnificativ ameliorată sau vindecați. În timpul facultății, întotdeauna am gravitat spre materiile dinamice, care se ocupă de problemele acute și am căutat cazuri complexe, atât medicale, cât și chirurgicale. Interesul pentru ATI a apărut în anul II, când am făcut prima gardă în această specializare și am văzut ritmul în care se desfășoară lucrurile și diversitatea și complexitatea cazurilor. Momentul deciziei de a urma această specializare a fost în anul IV, cand am facut stagiile și cursurile de ATI. Atunci această știință vastă a început să fie mult mai clară,iar mentorii au reușit să-mi transmită entuziasmul și pasiunea lor pentru ATI.

Rezidențiatul în ATI mi s-a părut o continuare firească a studenției. Această specializare simt că este cea care mă reprezintă și acum, și 10 ani, și în viitor, deși este una de o mare responsabilitate și în care deciziile grele, care trebuie luate rapid, apar des.

Calitățile pe care le consider puncte forte ca și medic rezident la mine sunt interesul continuu pentru pregătirea profesională și dezvoltarea abilităților specifice, precum și implicarea în rezolvarea cazurilor medicale, chiar dacă unele cazuri grave au un impact emoțional puternic. Cea mai importantă slăbiciune a mea în viața profesională este perfecționismul. Lucrăm într-o meserie în care nu întotdeauna, ca oameni, deținem controlul și de multe ori trebuie să îmi reamintesc acest aspect.

Ce schimbări aș aduce eu sistemului? În primul rând, aș încuraja dezvoltarea domeniului cercetării științifice. Este mult potențial în rândul tinerilor medici și multă dorință de a învăța în rândul studenților mediciniști. De asemenea, consider că dezvoltarea acestui segment este în beneficiul pacienților, prin optimizarea și actualizarea în permanentă a protocoalelor terapeutice.

Young Doctors of Romania: Session 39

Lucian Marian

Medic rezident anul II la Spitalul Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara

Specializarea Urologie

Pasiunea mea pentru medicină a început  în urma unui diagnostic primit în a doua jumătate  a clasei a 11-a: abdomen acut chirurgical, apendicită acută. Intervenția chirurgicală a decurs bine, dar ulterior am aflat că a fost apendicită gangrenoasă, cu peritonită generalizată, deși simptomatologia a fost minimală. Au urmat aproape 2 săptămâni de spitalizare, timp în care eram deja familiarizat cu mediul intraspitalicesc. La externare, am decis că îmi doresc sa urmez acest domeniu, mai ales că totul s-a întâmplat într-un an decizional pentru mulți liceeni. Am absolvit un liceu de profil matematică – informatică intensiv și am fost printre puținii elevi care au ales sa urmeze Medicina. Au trecut cei aproape doi ani de pregătire  și în vara anului 2012 am promovat admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș ” Timișoara .

În primii ani de studenție  mi-au plăcut mai mult materiile înrudite cu ramurile chirurgicale. De aceea, am ales să fac parte din Societatea Studențească de Chirurgie, inițial ca participant și ulterior ca trainer, având  la activ numeroase workshop-uri din multiple ramuri chirurgicale.

Am ales Urologia pentru că este o specializare chirurgicală complexă, cu numeroase intervenții de chirurgie clasică, laparoscopie, chirurgie robotică, endoscopie, dar în același timp, poate fi și o ramură medicală pentru cei mai puțin pasionați de chirurgie.

 Sfatul meu pentru colegii mai mici este să profite de anii de studenție, să “absoarbă “ cât mai multă informație ce le-ar putea fi utilă ulterior, dar să și călătorească, să se bucure cât mai mult de timpul liber, care în timpul rezidențiatului se reduce considerabil. De asemenea, le sugerez să urmeze o specializare care le-ar aduce cele mai mari satisfacții, deoarece anii de rezidențiat sunt presărați de momente adesea dificile, care trebuie depășite, astfel încât să nu afecteze motivația și entuziasmul fiecăruia.

Young Doctors of Romania: Session 40

Ionele Claudiu Marinel

Medic rezident anul II la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova

Specializarea Gastroenterologie 

Pentru mine a fost simplu, nu m-am gândit nici măcar o clipă până în clasa a XII-a că o să dau la medicină, visam la altceva, altă uniformă, dar conjunctura a făcut ca în luna noiembrie 2011 să iau în calcul Facultatea de Medicină. O perioadă a fost dificil să mă gândesc că trebuie să încep pregătirea pentru admitere, spun asta pentru că eram într-o clasă cu profil uman. După câteva săptămâni de căutări, m-am apucat, iar în vară am reușit să intru la Medicină, drumul pe care proaspăt pășisem se deschidea. 

Până în anul 4 am tot ezitat între diverse specialități medicale și chirurgicale, dar în anul 5, după semestrul cu discipline medicale și luna de stagiu SCOPE (IFMSA) am decis, la repartiția de după rezidențiat, că îmi voi alege gastroenterologia. Gânduri și idei au mai fost, dar am ales până la urmă așa cum îmi propusesem. Acum sunt rezident în anul 2 în specialitatea Gastroenterologie, îmi place ceea ce fac, deși oarecum tot la început sunt, drumul cel lung este înainte și spun cu tărie că am făcut o alegere inspirată. Afecțiunile digestive sunt fără îndoială frecvente. Mulți dintre noi au avut cel puțin o dată în viață tulburări de tranzit, crampe abdominale sau arsuri. În principiu, se impune un control atunci când există simptome digestive severe sau persistente. În cadrul consultului de specialitate analizăm acuzele, le definim caracteristicile și ne orientăm către o listă de cauze posibile. Nu o să descriu în amănunt un examen obiectiv, nu acesta este scopul acum, ci vreau să subliniez că multe noțiuni învățate în facultate se reflectă în prezent, în cariera pe care am ales-o. 

Vă sfătuiesc să faceți tot posibilul în facultate să conturați o listă cât mai scurtă, dacă nu, chiar să știți ce vreți să faceți în carieră încă de pe băncile facultății, căci va avea un impact în rezidențiat asupra voastră și cu cât veți fi mai mulțumiți de ceea ce faceți, veți putea trece mai repede peste obstacolele apărute. Spun toate acestea pentru că în clinică nu este de ajuns să fi fost doar un bun student, ci este necesar să empatizezi cu pacientul, să fii stâlpul lui de rezistență pe perioada spitalizării, astfel că, pe lângă tratament medical, să-i acorzi atenție și încredere. 

În încheiere, sunt bucuros să vă spun că îmi place ceea ce fac, am ales inspirat și hotărât și asta vă doresc și vouă, să vă aduceți aminte cu drag de ceea ce ați realizat până acum și să munciți și mai tare, să aveți răbdare, întrucât cine se grăbeşte cu anamneza, întârzie cu diagnosticul. Vă doresc ca reușitele voastre să vă dea puterea de a merge înainte, să fiți recomandați pe viitor ca specialiști de referință în ramura voastră, căci asta îmi doresc și eu pentru mine.

Young Doctors of Romania: Session 41