Dragi colegi,

Astăzi, 5 august 2020, a avut loc la Ministerul Sănătății o întâlnire între Secretarii de Stat Horațiu Moldovan și Andrei Baciu și reprezentanții FASMR, FASFR, FSMDR și SMMR.

În cadrul întâlnirii au fost discutate aspectele urgente sesizate de o bună parte dintre voi, referitoare la modificările aduse bibliografiei din programa Examenului de Rezidențiat al Promoției 2021.

Prin această cale dorim să vă informăm că ne-a fost confirmat faptul că procesul de traducere al celor 3 tratate de circulație internațională a început și am convenit împreună cu reprezentanții Ministerului solicitarea datei de 1 noiembrie 2020 ca termen limită pentru primirea noilor materiale bibliografice traduse și introducerea acestora pentru Examenul de Rezidențiat 2021. În eventualitatea nerespectării acestui termen, avem posibilitatea de a solicita amânarea introducerii noilor materiale pentru Examenul de Rezidențiat 2022.

Vineri vom trimite și o adresă oficială către Ministerul Sănătății, pe care o vor redirecționa Consiliului Național al Rectorilor și Rectorilor Universităților de Medicină și Farmacie din țară, responsabili de coordonarea traducerii.

Vom reveni în decursul zilei de vineri cu o postare și pe pagina oficială FASMR, împreună cu adresa trimisă Ministerului.

Consiliul Director FASMR

Categories: Uncategorized

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *