
Immunization Week este o campanie derulată anual de OMS, în ultima săptămână a lunii aprilie, cu scopul de a promova utilizarea vaccinurilor. Pe plan mondial, se estimează că imunizarea previne în fiecare an 2,5 milioane decese și reprezintă, astfel, una dintre cele mai de amploare campanii de sănătate publică. Tema abordată este “#VaccinesWork for All”, iar în acest an se celebrează între 24 și 30 aprilie.
Anul 2020 marchează sfârșitul planului global de acțiune în ceea ce privește vaccinarea. Acesta s-a desfășurat pe o perioadă de 10 ani (2011-2020), cu scopul de a promova viziunea “Decadei Vaccinurilor”: o lume lipsită de boli, care pot fi prevenite prin imunizare. Deși unele obiective nu au fost atinse, s-a observat un progres vizibil.
“Peste 80% din țările cu venit mic și mediu au introdus un nou vaccin din 2010 până în prezent”

De ce este important să te vaccinezi?
Imunizarea este o metodă sigură și eficientă de prevenire a unor boli care pot fi letale. Toate vaccinurile trec printr-un proces îndelungat de analiză, testare riguroasă și supervizare de către cercetători și medici, în colaborare cu autoritățile responsabile de sănătatea publică pentru a se asigura că acestea sunt sigure pentru populație.
“Deși în scădere accentuată în România, incidența îmbolnăvirilor prin tuberculoză este mai mare de aproximativ două ori comparativ cu regiunea Europa și de aproximativ cinci ori față de UE”
Vaccinurile nu protejează doar individul, ci și pe cei apropiați (membrii familiei, prieteni, bunici). Când ne vaccinăm, ne asigurăm că nu putem transmite bolile persoanelor din jurul nostru.
“Vaccinarea pentru gripa sezonieră previne în jur de 37 000 decese în Uniunea Europeană în fiecare an”
Dacă nu sunt vaccinați, copiii pot să răspândească o boală mai departe, altor copii, care sunt prea mici pentru a fi vaccinați sau unor oameni cu un sistem imunitar slăbit (persoane care suferă de diferite forme de cancer, care au suferit intervenții chirugicale ce au implicat un transplant de organ și alte patologii ce compromit sistemul imun).
“Copiii mici nevaccinați sunt în general protejați împotriva rujeoleiatunci când cel puțin 95% din populație a primit a doua doză de vaccin”
Cu toții trebuie să avem un spirit civic și un angajament față de comunitatea în care trăim! Prin vaccinarea unui procent mare din populație se ajunge la imunitatea de grup, în acest caz asigurându-se și protejarea grupelor de persoane care nu pot fi vaccinate împotriva diverselor boli.
“67.2% dintre români consideră că ar trebui să se adreseze medicului de familie pentru nelămuriri cu privire la vaccinare,
49.1% sunt de părere că vaccinarea este cea mai sigură cale de a oferi protecție împotriva unor boli,
20.8% au recunoscut că și-au vaccinat copiii doar pentru a fi înscriși la grădiniță”
Epidemiile sau pandemiile au loc în momentul în care un număr mare de persoane nu sunt imunizate împotriva unui agent patogen, oferind agentului posibilitatea de a îi infecta.
“Există doar 12 județe în care vaccinarea împotriva rujeolei a atins un procent favorabil (peste 95%)”
Boli grave care pot fi prevenite, precum oreionul, rubeola și tuberculoza încă pun în pericol viața celor care nu pot fi vaccinați. Rujeola este o boală prevenibilă prin vaccin, iar în țările cu rată scăzută de imunizare și epidemii de rujeolă, apare mai frecvent complicația severă a acesteia PESS- panencefalita sclerozantă subacută. Tuberculoza (TBC) este o boală contagioasă, care poate afecta aproape orice parte a corpului, dar este în principal o infecție a plămânilor. Cea mai importantă și eficientă metodă de prevenire este vaccinarea.
“În România, în 2019 s-au raportat 119 cazuri de oreion,
93 cazuri de tuse convulsivă (pertussis), 19 cazuri de rubeolă,
6 cazuri de tetanos, 1 caz de febră galbenă”
Vaccinarea realizată conform calendarului oficial și a recomandărilor în vigoare conduce către un punct de plecare pentru un sistem de sănătate solid, care poate oferi fiecărui copil o șansă la o viață sănătoasă.
Rămâi corect informat!
Informează-te doar din surse oficiale și credibile, cum ar fi persoanele din sistemul medical, instituțiile de sănătate publică, precum OMS – Organizația Mondială a Sănătății, membrii Vaccine Safety Net (https://www.vaccinesafetynet.org) sau persoane din domeniu medical de încredere, precum medicul de familie sau medicul epidemiolog.
Surse:
- https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/329097/WHO-IVB-19.07-eng.pdf?ua=1
- http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2019/04/03_EPS_Timisoara_Analiza_SEV_28_martie_2019.pdf
- https://www.who.int/news-room/events/detail/2020/04/24/default-calendar/world-immunization-week-2020
- https://www.statista.com/statistics/1101068/perceptions-about-vaccination-in-romania/
0 Comments